Franţa: Operaţiunea Serval din Mali, un succes?

Operaţiunea Serval, pe care Franţa a lansat-o la 11 ianuarie pentru a stopa ameninţarea jihadistă din Mali, a avut efecte pozitive dar conţine numeroase semne de întrebare şi unele puncte obscure. Partea bună este că ofensiva a pus capăt, după numai trei săptămâni, dominaţiei jihadiste asupra Azawad, uriaşul teritoriu din nordul Mali unde grupurile armate afiliate la Al-Qaeda creaseră un sanctuar carceră, rupând integritatea teritorială a acestei ţări extrem de sărace şi transformând precara democraţiei a acestui stat fragil, într-un regat al terorii, notează joi ziarul El Pais.

Pentru populaţia civilă şi autorităţile maliene, Franţa este cea care le-a salvat ţara, iar Hollande este un erou. Reacţia rapidă a avioanelor de vânătoare şi atacurile elicopterelor franceze au permis autorităţilor de la Bamako să recupereze oraşele cucerite de jihadişti - fără să existe, din cât se ştie, victime civile - dar care au adăugat mii de refugiaţi celor provocaţi deja de rebeliunea jihadistă. Dacă islamiştii radicali ar fi ajuns în capitală, războiul ar fi fost un masacru, iar Occidentul nici măcar nu ar fi îndrăznit să pornească războiul. Decizia expeditivă a lui Hollande, odată dovedită imposibilitatea de a alcătui o forţă internaţională care să evite ce-i mai rău, a fost primul succes al socialistului francez, care după ce a fost acuzat de moliciune de Nikolas Sarkozy şi de unele sectoare ale propriului partid, s-a dovedit un politician curajos şi responsabil.

Devenit brusc comandant şef şi consiliat de cea mai bună echipă de comunicare, Hollande a văzut în acest război african şansa de a se prezenta ca un om de stat, angajat democratic. Dincolo de unele exagerări, discursurile de la Bamako şi Tombuctu au fost un exerciţiu de memorie şi sensibilitate. A spus că Franţa îşi plăteşte datoria din războaiele mondiale când mii de africani au apărat drapelul francez, şi-a exprimat respectul faţă de independenţa Mali şi de maturitatea ţărilor vecine, dar le-a impulsionat să-şi apere singure democraţia. Pentru a-şi justifica noua doctrină africană şi a lăsa în urmă abuzurile istoriei post-coloniale, din aşa-zisa 'Françafrique', Hollande trebuie totuşi să dea dovadă de mai mare transparenţă.

Parisul şi-a desfăşurat maşinăria de război în Mali, la fel ca SUA în Irak, numai că fără martori şi nici jurnalişti. Sub pretextul siguranţei, a închis complet robinetul imaginilor şi informaţiilor de pe teren şi a împiedicat să se afle că trupele africane au fost cele care au eliberat oraşele şi că cele franceze au rămas în afară, desfăşurând patrule. Nici Ministerul Apărării nu s-a arătat mai transparent şi nu a comunicat costul real al operaţiunii (cele 50 de milioane de euro anunţate oficial sunt probabil umflate) şi cât va dura. Pe de altă parte insistă că nu există interese economice la mijloc, nu comunică numărul pierderilor suferite, nu explică mişcările forţelor sale speciale şi nici soarta refugiaţilor sau existenţa vreunui abuz comis de trupele africane. Marţi ministrul Jean-Yves Le Drian a admis că atacurile au provocat 'sute de morţi' jihadiştilor, dar a recunoscut că numărul a rezultat din înmulţirea cu cinci sau şase a ocupanţilor camionetelor - 50 - bombardate.

În ce priveşte data de plecare a trupelor Hollande spune că, dacă 'merge aşa cum s-a prevăzut', va începe să fie redus numărul lor din martie, fără alte detalii. În privinţa intereselor economice, evidente pentru mulţi în Niger de unde Franţa aduce uraniu pentru centralele sale nucleare, Parisul insistă că nu sunt motorul real al operaţiunii sale. Concluzia este că epoca Françafrique nu s-a încheiat şi că Hollande ar trebui să facă un efort de comunicare şi să explice mai bine aceste puncte obscure. Dacă un război este invizibil nu înseamnă că este just, sau credibil. Iar pentru ca Franţa din Mali să fie diferită de Franţa din Libia, Hollande ar trebui să se delimiteze ceva mai mult de Sarkozy.