Ucraina se plânge că nu a primit nici un ajutor din partea Europei în disputa gazelor cu Rusia

Ucraina s-a plâns miercuri că a primit sprijin redus sau chiar deloc de la ţările europene, în disputa sa cu Rusia privind preţurile importurilor sale de gaz şi un proiect de lege în valoare de 7 miliarde de dolari, potrivit unui raport VOA.
Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici. (PETRAS MALUKAS / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
07.02.2013

Ucraina s-a plâns miercuri că a primit sprijin redus sau chiar deloc de la ţările europene, în disputa sa cu Rusia privind preţurile importurilor sale de gaz şi un proiect de lege în valoare de 7 miliarde de dolari, potrivit unui raport VOA.

Litigiul s-a extins dramatic luna trecută, când gigantul rus Gazprom a trimis Kievului proiectul de lege, conform căruia Ucraina trebuia să plătească gazul contractat pentru anul trecut, chiar dacă nu l-a mai achiziţionat.

Deşi legăturile Ucrainei cu Uniunea Europeană sunt la fel de tensionate, preşedintele Viktor Ianukovici a indicat miercuri că a solicitat cu toate acestea sprijin din partea Europei în confruntarea cu Rusia.

Ucraina se bazează foarte mult pe gazul rusesc pentru încălzirea caselor şi consumul în sectorul industrial. Cu toate acestea, Kievul susţine că actualul acord de aprovizionare cu gaze naturale, care a fost negociat în 2009, stabileşte un preţ exorbitant de 430 de dolari pe mia de metri cubi de gaz în trimestrul curent.

După luni de negocieri, guvernul de la Kiev nu a reuşit să convingă Moscova să reducă preţul. Rusia a afirmat că o reducere a preţurilor va avea loc doar dacă Ucraina se alătură unei uniuni vamale condusă de Rusia sau renunţă la controlul asupra sistemului său de conducte de gaze.

Litigiile privind preţurile gazelor dintre Kiev şi Moscova au atras atenţia lumii în ianuarie 2006, când livrările către clienţii vest europeni au fost oprite. O dispută privind preţurile gazului - Ucraina plătea doar 50 de dolari pe mia de metri cubi, iar compania rusească Gazprom cerea un preţ de 230 de dolari - a fost complicată de acuzaţii de corupţie în sectorul energetic, dezvăluite de prim-ministrul de atunci Iulia Timoşenko.

Ucraina şi blocul celor 27 de membri au parafat un plan de asociere politică şi comerţ liber, pentru a stabili cursul de integrare al Ucrainei în curentul european.

Relaţiile dintre UE şi Ianukovici sunt tensionate din cauza pedepsei cu închisoarea a liderului opoziţiei Iulia Timoşenko, UE refuzând să avanseze relaţiile dintre cele două părţi şi să semneze acordul.

Timoşenko ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru trafic de influenţă, începând din octombrie 2011, după un proces despre care Occidentul a susţinut că ar fi o dovadă de justiţie selectivă sub conducerea lui Ianukovici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor