Putin va vizita Cuba, Argentina şi Brazilia
focus
alte articole
Preşedintele rus Vladimir Putin plănuieşte să viziteze Cuba, Argentina şi Brazilia, unde va participa la summitul BRICS, în această lună, a anunţat vineri biroul de presă al Kremlinului.
Putin va vizita America de sud şi va participa la summitul celor cinci economii emergente majore BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) între 11 şi 16 iulie.
”Pe lângă summitul BRICS, Putin este programat să se întâlnească cu liderii din China, India şi Africa de Sud, cât şi cu un număr de lideri din America Latină”, a comunicat Kremlinul.
Cel de-al şaselea summit BRICS va avea loc în nord-estul Braziliei, oraşul Fortaleza, pe 15 iulie. Argentina va participa la summit în urma invitaţiei extinse de Rusia. La întâlnire, ţările BRICS plănuiesc să discute posibila integrare a Argentinei în postura de a şasea ţară membră.
Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud se ocupă în prezent de înfiinţarea unei bănci de dezvoltare BRICS, care va reprezenta o alternativă a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional. Ideea a fost propusă de India la întâlnirea din 2012, în Mexico, la care au participat miniştri de Finanţe ale ţărilor membre.
Cele cinci ţări BRICS reprezintă aproximativ trei miliarde de persoane, şi au un Produs Intern Brut total de 16 trilioane USD şi rezerve străine totale estimate la 4 trilioane USD.