Francezul Macron este “preşedintele celor bogaţi”, critică unii economişti

Preşedintele ales al Franţei, Emmanuel Macron. (Getty Images)
Andrei Popescu
02.11.2017

Noul preşedinte Emmanuel Macron a fost acuzat de politicieni şi experţi francezi că este “preşedintele celor bogaţi”.

Macron a devenit preşedinte al Franţei la începutul acestui an, promiţând printre altele să modifice reglementările din sectorul afacerilor.

Totuşi, tânărul şef de stat este acuzat acum că eşuează în politica sa faţă de oamenii săraci. Acuzaţiile vin din partea unor politicieni şi economişti din întregul spectru politic.

În primele şase luni de când se află la conducerea ţării, Macron a încercat să adopte o serie de reforme radicale, inclusiv rescrierea prevederilor de protecţie a muncitorilor şi reducerea impozitelor pe avere.

Macron a susţinut că modificările sunt necesare pentru “a întoarce pagina celor trei decenii de ineficienţă”.

Francois Ruffin din partidul de stânga Franţa Nesupusă l-a acuzat pe Macron că ia de la saraci şi dă la bogaţi.

“Comiteţi acte de violenţă prin politica dumneavoastră. Dumneavoastră sunteţi cel care ia în vizor săracii pentru a da bogaţilor”.

Între timp, Emmanuelle Menard, politiciană din partidul Frontul Naţional, a afirmat: “Nimic nu garantează faptul că o bogăţie mai mare în societatea noastră va duce la reducerea sărăciei”.

Macron, care a lucrat ca bancher de investiţii, a fost criticat luna trecută când a îndemnat muncitorii de la o fabrică care protestau pentru că îşi pierd locurile de muncă să nu provoace haos şi să îşi caute alt loc unde să se angajeze.

De asemenea, el a ignorat criticile la adresa politicilor sale, susţinând că “nu va ceda teren... în faţa leneşilor”.

Sondajele recente au arătat că doar aproximativ 40% dintre alegătorii francezi sunt mulţumiţi de rezultatele obţinute până acum de Macron în funcţia de preşedinte.

Eşecul noului preşedinte de a-şi păstra popularitatea în rândul cetăţenilor francezi a fost atribut parţial, de către unii, efectului atacului asupra drepturilor muncitorilor.

Renumitul economist Thomas Piketty a precizat că Macron este vinovat de comiterea unui “mare păcat moral, economic şi istoric”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor