Fotbal - Liga I: FC Botoşani - CFR Cluj 0-0

(Warren Little / Getty Images)
Epoch Times România
22.07.2013

Nou-promovata FC Botoşani a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 0-0, duminică, pe teren propriu, în prima etapă a Ligii I de fotbal, ediţia 2013-2014.

Debutanta FC Botoşani a produs prima surpriză a campionatului, ţinând în şah una dintre pretendentele la titlu în acest sezon, care a avut şi un om în plus timp de mai bine de 80 de minute, după eliminarea lui Ciprian Dinu (9), în postură de ultim apărător.

CFR a avut două ocazii bune de gol, prin Rui Pedro (36) şi Kapetanos (77) - bară transversală, însă nu a reuşit să marcheze în faţa unei echipe care s-a apărat aglomerat, a fost tenace, arţăgoasă, obstrucţionistă şi a căutat să acţioneze pe contraatac de câte ori a avut şansa.

FC Botoşani - FC CFR 1907 Cluj 0-0, Stadion "Municipal" - Botoşani

Cartonaş roşu: Ciprian Dinu (FC Botoşani, 9).

Arbitru: Marius Avram; arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ, Bogdan Gheorghe; arbitru de rezervă: Dragoş Istrate (toţi din Bucureşti)

Observatori: Gheorghe Moise (Bucureşti) - CCA, Gheorghe Chivorchian (Bacău) - LPF

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor