Fotbal: CAB a amânat pentru 14 august discutarea cererii de întrerupere a pedepsei formulată de George Becali

George Becali. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
31.07.2013

Curtea de Apel Bucureşti a amânat miercuri, pentru 14 august, judecarea recursului omului de afaceri George Becali la decizia prin care Tribunalul Bucureşti a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea primită de Becali.

Avocaţii lui George Becali - Pavel Abraham şi Paula Iacob - au cerut amânarea pe motiv că nu au apucat să depună toate documentele privind situaţia firmelor lui Becali şi mai au nevoie de timp pentru a studia toate actele de la dosar.

Patronul Stelei spune că vrea să i se întrerupă executarea pedepsei pentru a putea rezolva situaţia financiară la zece firme pe care le deţine.

Mai mulţi jucători ai formaţiei FC Steaua Bucureşti, precum şi antrenorul echipei, au sosit miercuri la CAB pentru a-l susţine pe patronul George Becali.

Pe 4 iunie, George Becali a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul "Valiza", el având la activ alte două condamnări de doi ani, respectiv trei ani, în dosarul schimbului de terenuri cu MApN şi dosarul privind sechestrarea de persoane.

Ulterior, Becali a cerut Tribunalului Bucureşti contopirea celor trei condamnări, instanţa a fost de acord, însă a adăugat un spor de pedeapsă de şase luni, astfel încât el are de executat trei ani şi şase luni de detenţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor