Fotbal: 170 de jandarmi asigură ordinea la meciul Oţelul Galaţi - Steaua Bucureşti

Epoch Times România
01.04.2013

170 de jandarmi gălăţeni şi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău vor asigura măsurile de ordine publică la partida de fotbal din cadrul etapei a 24-a a Ligii I, dintre FC Oţelul Galaţi şi FC Steaua Bucureşti, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi, căpitan Costin Barbu.

Potrivit acestuia, cei 170 de jandarmi vor asigura ordinea şi siguranţa publică în zona imediată şi apropiată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului, precum şi măsurile de protecţie a spectatorilor pe traseele de afluire(defluire ale acestora din zona îndepărtată până la intrarea în arena sportivă, înainte şi după terminarea jocului sportiv, acţionând pentru prevenirea fenomenului infracţional şi intervenind în cazul tulburării ordinii publice.

Jandarmilor li se vor adăuga peste 150 de lucrători ai firmei de pază şi protecţie contractată de organizator, care vor asigura dispozitivul de control-acces în stadion, îndrumare şi supraveghere a suporterilor.

De asemenea, poliţiştii gălăţeni vor supraveghea şi coordona circulaţia rutieră în zona arenei sportive.

Meciul, găzduit de stadionul "Oţelul", se va desfăşura luni seara, începând cu ora 21,30, iar accesul publicului pe arena sportivă va fi permis de la ora 19,00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor