Fostul şef Oracle România la un pas să scape de puşcărie deşi a recunoscut că a luat şpagă aproape 600.000 de euro

Fostul director al Oracle România, Sorin Mihai Mîndruţescu, este pe cale să scape de pedeapsa pe care şi-a negociat-o cu procurorii DNA după ce a recunoscut că a luat mită în valoare de 569.413 euro de la firme din domeniul IT pentru a le asigura participarea la licitaţiile organizate de instituţii şi companii de stat, relatează Ziare.com.
Potrivit sursei citate, Mîndruţescu a recunoscut că în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013 a luat bani în mod repetat de la firmele IT interesate să participe la licitaţii organizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Compania Naţională de Asigurări de Sănătate, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură şi Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian.
În schimbul banilor, continuă site-ul citat, Mîndruţescu s-a angajat să pună la dispoziţia firmelor oferte de preţ avantajoase privind produsele comercializate de Oracle România, pentru ca respectivele societăţi să se poată înscrie şi participa la anumite licitaţii publice.
Conform Ziare.com, fostul director al Oracle România a ajuns la un acord cu procurorii pentru pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de puşcărie pentru cele 7 fapte de luare de mită. Totodată, în urma acordului s-a dispus şi măsura confiscării speciale a sumei de 569.413 euro.
Totuşi, mai susţine site-ul citat, când procurorii DNA au ajuns cu acordul de recunoaştere încheiat cu Mîndruţescu, instanţa a constatat, ca urmare a deciziilor CCR şi ICCJ pe tema prescripţiei, că acesta nu mai poate fi tras la răspundere penală.