Fostul ministru Stelian Fuia, urmărit penal de DNA

Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi prejudicierea statului cu 1,6 milioane de lei în dosarul Fundulea.
Sigla DNA (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
24.04.2014

Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi prejudicierea statului cu 1,6 milioane de lei în dosarul Fundulea.

Procurorii anticorupţie au anunţat, în 8 ianuarie, începerea urmăririi penale faţă de Stelian Fuia, acuzându-l pe fostul ministru PDL că în perioada în care era directorul Staţiunii de cercetare Fundulea, 2005-2008, a permis scoaterea ilegală la licitaţie a unor imobile aflate în administrarea Staţiunii, acestea ajungând în posesia sorei şi cumnatului fostului ministru. Acesta i-ar fi fost favorizaţi pe sora şi cumnatul prin necontestarea unei cererii de executare silită formulată de cei doi, în acest fel fiind înstrăinate clădiri cu o valoare de circa 1,6 milioane lei, care însă au fost vândute doar cu 240.000 lei.

Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea avea la vremea respectivă o datorie către Staţiunea Didactică Belciugatele. Creanţa a fost preluată de SC Procera Agrochemicals, o firmă deţinută de sora şi cumnatul lui Fuia, Alexandrina şi Daniel State. După preluarea creanţei cei doi au solicitat executarea silită a Staţiunii Fundulea, iar după ce instanţa de judecată a aprobat executarea silită, Fuia nu a contestat decizia cum ar fi trebuit, astfel că aceasta a devenit definitivă şi executorie.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi sora şi cumnatul acestuia, Alexandrina şi Daniel State, fiind acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale se arată că Stelian Fuia "a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită", fapt ce a permis vânzarea ilegală, printr-o licitaţie din 19 decembrie 2005, a unor imobile aflate în patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiţi societăţii la care sora acestuia era asociat.

Deşi ştia că împotriva Staţiunii de Cercetare Fundulea s-a declanşat, ca urmare a unei sentinţe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri care nici măcar nu erau proprietatea instituţiei, ci erau concesionate staţiunii, Fuia nu a făcut contestaţie la executare, conform Codului de procedură civilă, şi nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului şi nu a instituţiei pe care Fuia o conducea.

„Inculpatul Fuia Stelian, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea (funcţie pe care a deţinut-o în perioada 1 martie 2005-15 decembrie 2008), cu ştiinţă, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedura de licitaţie organizată de inculpatul Oprişan Constantin, la 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului, în valoare de 243.950 lei şi la îndestularea în acest mod a creditorului SC PROCERA AGROCHEMICALS România SRL cu suma totală de 174.631 lei, societate la care State Alexandrina, sora lui Fuia Stelian era asociată”, susţine DNA.

Totodată, procurorii susţin că Fuia i-a dat banii unui intermediar, care a cumpărat clădirile şi bunurile scoase la licitaţie.

„Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că la activităţile menţionate a participat, în calitate de complice, şi inculpatul Paraschivoiu Dragoş Alin, care a acceptat să intre formal în proprietatea bunurilor înstrăinate fraudulos, prin licitaţie, plătind pentru aceste bunuri suma de 231.000 lei. Această sumă însă i-a fost virată în cont, la data de 21 decembrie 2005, de către Fuia Stelian. La data de 23 decembrie 2005 suma de 230.700 lei a fost virată de Paraschivoiu Dragoş Alin în contul executorului judecătoresc Oprişan Constantin, în vederea distribuirii acesteia către creditori”, au precizat procurorii anticorupţie.

Practic, fostul ministru este acuzat că a vândut ilegal, prin licitaţie, mai multe imobile de stat surorii sale, fapt pe care Fuia îl neagă hotărât.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor