Fostul internaţional Dănuţ Lupu, condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru condus fără permis

Dănuţ Lupu (YouTube Screenshot)
Andrei Popescu
02.10.2023

Fostul internaţional Dănuţ Lupu (56 de ani) a fost condamnat la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, după ce a fost prins în timp ce conducea fără permis.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul formulat de Dănuţ Lupu, în care se solicită transformarea pedepsei în amendă penală. În apărarea sa, fostul fotbalist de la Dinamo şi Rapid a spus că regretă faptele, însă trebuia să ajungă la spital şi, în absenţa unui taxi, a condus fără permis.

Lupu nu s-a aflat în ţară la aflarea veştii însă a anunţat că va reveni în România în acest weekend.

De asemenea, Lupu a dezvăluit, într-un interviu acordat telefonic publicaţiei Fanatik, faptul că va ispăşi jumătate din pedeapsa dictată de instanţă: va sta în spatele gratiilor aproximativ 3 luni şi jumătate.

“Legea aşa spune, că se face o treime. Voi face undeva pe la 3 luni jumate, 4 luni. Nu cred că am o faptă prin care să zici că am făcut cine ştie ce. Cam aşa, când de condamnă, nu eşti pericol public? Când mă întorc, mă iau de la aeroport. Din câte ştiu eu, după ce se dă sentinţa ai 8 ore să te predai, dacă nu, eşti dat în urmărire generală. Când ajung la frontieră şi dau paşaportul…şi asta e”, a declarat Lupu.

El a adăugat că nu îşi face probleme pentru el însuşi, ci pentru familia sa:

“Nu îmi fac probleme pentru mine. Îmi fac probleme pentru familie. O să o las pe soţie să plece înainte şi o să merg eu ultimul”.

Totodată, Lupu a mai precizat:

“Justiţia română m-a considerat vinovat, sunt vinovat, asta e viaţa. Pot să fac ceva? Dacă atât au considerat ei… Ok, poate dacă mă prindeau beat, drogat sau ceva, poate îmi dădeau mai puţin (n.r. – ironic) Dar aşa? Ce vrei să facem? Nu am omorât pe nimeni, n-am furat niciun ban de la bancă, nu m-a prins drogat, nu băut. Doar m-am dus la spital. Astea sunt legile în România, nu avem ce să facem. Eu le respect. Dacă ei au considerat că sunt un pericol public”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor