Forţele armate pro-Kremlin au capturat clădirile guvernamentale din Lugansk (video)

Zeci de paramilitari şi sute de separatişti pro-Kremlin au atacat, marţi, capitala provinciei ucrainene Lugansk, capturând mai multe sedii guvernamentale, a notat Reuters.
P. P.
30.04.2014

alte articole

Paramilitarii pro-Rusia din Doneţk, Ucraina. (youtube.)
P. P.
30.04.2014

Material video pe pagina originală a Epoch Times România.

Zeci de paramilitari şi sute de separatişti pro-Kremlin au atacat, marţi, capitala provinciei ucrainene Lugansk, capturând mai multe sedii guvernamentale, a notat Reuters.

Atacul asupra sediului administrativ a fost iniţiat de către paramilitari, care au deschis focul asupra ofiţerilor de poliţie, forţând retragerea acestora în sediul local de poliţie.

Noile acţiuni ale paramilitarilor afiliaţi Rusiei sunt considerate o escaladare masivă a conflictului din estul Ucrainei. Regiunea Lugansk este învecinată cu Rusia şi cu regiunea Doneţk, considerată baza principală a forţelor pro-Rusia.

Paramilitarii au fost urmaţi de separatişti, care au spart geamurile sediului guvernamental local, arborând steagul separatist. Poliţia nu a intervenit.

La lăsarea nopţii, zecile de paramilitari au luat cu asalt sediul poliţiei, aruncând grenade asurzitoare şi deschizând focul. Poliţiştii au fost forţaţi să se predea.

„Terorism, pur şi simplu”, au declarat oficialii de la Kiev, luni, după ce forţele pro-Rusia din Harkov au atacat participanţi la un marş pro-Ucraina.

Forţele pro-Rusia din oraşul Slaviansk au capturat vineri opt observatorii ai OSCE, considerându-i „prizonieri de război”.

„Conducerea regională nu controlează forţele de poliţie. Poliţia locală nu a făcut nimic”, a declarat Stanislav Recinski, adjunctul ministrului de Interne de la Kiev, cu privire la evenimentele din Lugansk.

Pe timpul atacului, paramilitarii – înarmaţi cu echipament militar fără insignă – au fost ajutaţi de către tineri din regiune înarmaţi cu bâte.

Capitalele regionale capturate până în acest moment de forţele pro-Rusia, Doneţk şi Lugansk, se află în centrul regiuni descrise de preşedintele rus Vladimir Putin ca „Noua Rusie”, un termen ţarist din secolul XVIII. Majoritatea oamenilor din această regiune se identifică drept ucraineni.

Statele Unite, Uniunea Europeană, Japonia şi Canada au acuzat Moscova că intenţionează să dezmembreze Ucraina prin coordonarea forţelor armate ruse din interiorul acesteia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor