Filip şi Krasnoselski au redeschis podul peste Nistru ce leagă Chişinău de Tiraspol

Comisia de Unificare şi Control a anunţat că nu au fost rezolvate disputele privind activitatea posturilor de control din apropierea podului cu ocazia deschiderii simbolice a podului peste Nistru.
Podul peste râul Nistru, redeschis la Gura Bîcului (gov.md)
Ştefan Sârbu
19.11.2017

Podul peste râul Nistru, ce leagă localităţile Gura Bicului şi Bîcioc a fost redeschis sâmbătă. La eveniment au fost prezenţi premierul Pavel Filip, liderul transnistrean Vadim Krasnoselski, reprezentanţi ai mediatorilor şi observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5 2” (Rusia, Ucraina, OSCE, UE şi SUA), cât şi membri ai guvernului moldovean şi ai administraţiei separatiste de la Tiraspol.

”Dincolo de faptul că este o realizare a obiectivului nostru de eliminare a barierelor în calea liberei circulaţii a transportului şi a serviciilor, deschiderea podului aduce şi o îmbunătăţire economică. Circulaţia mărfurilor înseamnă dezvoltare de infrastructură şi mişcare economică”, a subliniat premierul.

După deschiderea simbolică a podului, prim-ministrul Pavel Filip şi liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, au avut un schimb de opinii pe marginea unor subiecte actuale de pe agenda procesului de negocieri în reglementarea problemei transnistrene.

În context, şeful Executivului şi-a exprimat speranţa că noua rundă de negocieri în formatul „5 2”, ce va avea loc în perioada 27-28 noiembrie, la Viena, va contribui la identificarea unor soluţii viabile pentru conflictul transnistrean şi pentru statutul juridic special al regiunii, bazat pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat al delegaţiei moldovene în Comisia de Unificare şi Control se pare că nu au fost rezolvate disputele privind activitatea posturilor de control din apropierea podului. Noi discuţii pe această temă vor avea loc pe 23 noiembrie.

Podul dintre localităţile Gura Bicului şi Bîcioc a fost deteriorat în anul 1992 şi reconstruit în 2001, cu suportul partenerilor europeni. Amplasarea privilegiată a podului oferă cea mai rapidă modalitate de deplasare dintre Chişinău şi Tiraspol. De asemenea, acesta este parte a drumului internaţional M-14, care leagă Chişinăul şi Odessa, şi a coridorului european nr. 9, ce leagă Balcanii cu Odessa, Kievul şi cu alte destinaţii importante.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor