Parlamentul R. Moldova a legalizat înregistrarea genetică judiciară
alte articole
De la 1 ianuarie 2019, în procesul de identificare a infractorilor, în stabilirea identităţii cadavrelor necunoscute, precum şi a persoanelor decedate – victime ale unor situaţii excepţionale sau ale unor infracţiuni cu caracter terorist va fi utilizată informaţia genetică. Parlamentul de la Chişinău a votat vineri, în lectură finală, Legea cu privire la înregistrarea genetică judiciară.
Noua lege stabileşte principiile şi cerinţele de bază ale înregistrării genetice judiciare, de asemenea condiţiile în care poate fi prelevat materialul biologic de la anumite persoane fizice sau din urmele biologice rămase la faţa locului în legătură cu comiterea de infracţiuni în vederea determinării profilului genetic ADN.
Noile prevederi nu se extind asupra raporturilor juridice care apar în cadrul procedurii civile sau în cazurile de ordin personal, ce ţin de stabilirea profilului ADN al fiinţei umane, nici la preluarea informaţiei genetice judiciare in procesul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ce conţin date biometrice.
Analiza genetică judiciară presupune utilizarea unui set de determinări biochimice prin care informaţia deţinută în anumite fragmente necodate ale macromoleculei ADN este transformată într-un cod alfanumeric specific fiecărui individ.