Filat face jocul PL şi PD: Maia Sandu respinsă, Valeriu Streleţ înaintat în calitate de premier

Săptămâna trecută, Partidul Liberal Democrat, a înaintat pentru funcţia de premier, candidatura Maiei Sandu, fapt neacceptat de Partidul Liberal şi Partidul Democrat. Astfel că PLDM a cedat în faţa colegilor din noua coaliţie, venind într-un final cu un alt candidat şi anume, Valeriu Streleţ, lucru confirmat chiar de liderul PLDM, Vlad Filat.
Candidatul pentru funcţia de premier, Valeriu Streleţ (facebook.com / valeiu.strelet)
Maria Maevschi
28.07.2015

Săptămâna trecută, Partidul Liberal Democrat, a înaintat pentru funcţia de premier, candidatura Maiei Sandu, fapt neacceptat de Partidul Liberal şi Partidul Democrat. Astfel că PLDM a cedat în faţa colegilor din noua coaliţie, venind într-un final cu un alt candidat şi anume, Valeriu Streleţ, lucru confirmat chiar de liderul PLDM, Vlad Filat.

„Doamna Maia Sandu a avut toată susţinerea din partea PLDM. Din păcate nu a fost atins consensul ca dumneaei să fie candidatul la funcţia de premier. Regret că nu s-a ajuns nici la o întâlnire a dumneaei cu partidele”, a menţionat liberal democratul, după consultări cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Potrivit jurnal.md, PD a invitat-o pe Maia Sandu la sediul partidului săptămâna trecută, după ce i-a fost anunţată candidatura, însă aceasta nu s-a dus. Liderul PL, Mihai Ghimpu, susţine că Sandu nu a obţinut sprijinul AIE 3, din motiv că nu a mers la sediul PD, şi în plus, a înaintat condiţii pentru a accepta această funcţie.

„Părerea mea e că n-a vrut să fie prim-ministru. Dacă dorea să fie prim-ministru, lucrurile decurgeau cu totul altfel. Sunt bucuros că în sfârşit s-a pus punct. Şi că aşa cum am promis, la sfârşitul lunii vom avea Guvern”, a declarat Ghimpu.

În opinia liderului PD, Marian Lupu, discuţiile cu şeful statului au fost productive, acesta din urmă, semnând decretul cu privire la numirea lui Streleţ, pentru funcţia de premier, considerându-l a fi cu experienţă în treburile statului. „ Consider că el o să îndeplinească această datorie, mai ales în aceste condiţiile dificile în care ne aflăm şi sperăm că îşi va forma o echipă care va reuşi gestioneze toate treburile statului”, a anunţat Timofti.

În opinia noului candidat la funcţia de premier, Valeriu Streleţ, care a participat, de asemenea, la consultări, priorităţile de bază ale Guvernului care urmează să fie format, „ţin pe de o parte restabilirea relaţiilor cu partenerii de dezvoltare, de aceea una din primele acţiuni va fi demersul către FMI pentru delegarea unei misiuni în Republica Moldova şi să avem un acord cu FMI, care să fie şi un semnal că situaţia din Republica Moldova se resetează. Nu va fi neglijată situaţia sistemul financiar şi investigare acestei mega-fraude şi recuperarea resurselor sustrase din sistemul bancar”.

Deşi candidatura Maiei Sandu a fost susţinută de mai multe partide extraparlamentare şi societate, partidele care formează AIE 3, nu au ţinut cont de acest lucru.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor