FC Steaua Bucureşti şi-a schimbat numele în Fotbal Club FCSB SA
alte articole

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, joi, schimbarea numelui echipei patronate de Gigi Becali.
Astfel, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF s-a admis cererea ca FC Steaua Bucureşti să se numească de acum încolo Fotbal Club FCSB SA, acesta fiind de altfel numele pe care 'roş-albaştri' îl vor purta în toate documentele şi competiţiile Federaţiei Române de specialitate.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a dat în judecată societatea care deţine echipa de fotbal Steaua Bucureşti, Asociaţia Fotbal Club Steaua, dar şi SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, SC FCSB Marketing SRL (fosta SC Durby Sports Business SRL) şi SC Ostrovit SA, susţinând că acestea deţin ilegal marca "Steaua".
Procesul prin care CSA Steaua a revendicat marca "Steaua" a fost deschis pe 25 mai 2011, dar acţiunea a fost respinsă atât de Tribunalul Bucureşti, cât şi de Curtea de Apel Bucureşti, însă decizia finală a aparţinut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dat câştig de cauză Clubului Sportiv al Armatei, respingând contestaţia în anulare formulată de gruparea din Ghencea.
CSA Steaua a anunţat că din vară va înscrie o echipă de seniori sub acest nume în Liga a 4-a şi aceasta va avea palmaresul echipei până în 2003, în timp ce Fotbal Club FCSB SA va deţine palmaresul din 2003 până în prezent.
Primul meci al vicecampioanei sub numele Fotbal Club FCSB SA va avea loc duminică, pe Arena Naţională, de la ora 20,30, împotriva rivalei Dinamo, în etapa a patra a fazei play-off a Ligii I.