Favoritul la preşedenţia Ucrainei îndeamnă Germania: Am putea pune în genunchi Rusia boicotându-i gazul
alte articole
Miliardarul ucrainean Petro Poroşenko, participant activ la protestele din Kiev şi favorit la preşedenţia Ucrainei, a îndemnat Germania, în timpul unui interviu pentru cotidianul Bild să pună în genunchi Rusia boicotând gazul Rusiei.
Poroşenko, una dintre figurile susţinute de Occident în Ucraina, a mai transmis Germaniei că ”uneori democraţia costă”.
Germania, care primeşte 30% din consumul de gaz printr-o conductă specială din Rusia, a ales până acum să-şi protejeze interesele economice în detrimentul unor sancţiuni care ar putea dăuna cu adevărat economiei ruse.
"O boicotare a gazului rusesc ar fi o sancţiune corectă şi ar pune în genunchi Rusia din punct de vedere economic", a declarat Poroşenko.
Mai multe state europene, printre care Elveţia, Germania, Bulgaria şi Franţa, au ales să ignore agresiunile ruseşti din estul Europei, de dragul relaţiilor economice cu Rusia.
Miliardarul ucrainean şi-a oficializat vineri candidatura la funcţia de preşedinte al Ucrainei. În ultimele sondaje acesta conduce cursa electorală cu 25% din sufragii în timp ce al doilea favorit, Vitali Kliciko, s-a retras oferindu-i susţinerea sa.
”Dacă Rusia va agresa estul Ucrainei, ne vom apăra cu toate mijloacele militare de care dispunem. Suntem cu adevărat pregătiţi să ne apărăm ţara”, a subliniat acesta.
Gigantul din sectorul de energie rus, Gazprom, a anunţat că va majora începând de la 1 aprilie preţul gazelor destinate Ucrainei cu peste 40%, la 385 de dolari pe 1.000 de metri cubi de gaz, cu 15 dolari mai mult decât preţul plătit de restul Europei.