Sfidarea PCC: Susţinătorii lui Bo Xilai înfiinţează un nou partid

Susţinătorii liderului politic chinez căzut în dizgraţie Bo Xilai, care a fost condamnat pentru corupţie, au înfiinţat un partid politic, sfidând astfel în mod direct Partidul Comunist Chinez cunoscut pentru intoleranţa sa la adresa altor grupuri politice, au declarat două surse separate pentru Reuters.
Andrei Pricopie
10.11.2013

Susţinătorii liderului politic chinez căzut în dizgraţie Bo Xilai, care a fost condamnat pentru corupţie, au înfiinţat un partid politic, sfidând astfel în mod direct Partidul Comunist Chinez cunoscut pentru intoleranţa sa la adresa altor grupuri politice, au declarat două surse separate pentru Reuters.

Partidul Zhi Xian, care s-ar traduce Partidul "Constituţia este autoritatea supremă", a fost înfiinţat la 6 noiembrie.

Bo Xilai a fost numit "preşedinte pe viaţă", a declarat doamna Wang Zheng, unul dintre fondatorii partidului şi profesor de comerţ internaţional la Institutul de Economie şi Management de la Beijing.

"Acest lucru nu este ilegal în conformitate cu legislaţia chineză. Este legal şi rezonabil", a precizat Wang.

O a doua sursă, care a cerut să îi fie păstrat anonimatul, dar care are cunoştinţă directă despre înfiinţarea partidului, a confirmat această ştire.

Apelurile către departamentul de propagandă al Partidului Comunist pentru a comenta pe acest subiect au rămas însă fără răspuns.

Întrebată dacă este îngrijorată că va fi arestată, Wang a precizat: "Nu ne temem. Eu nu cred că vom fi arestaţi".

Noul partid şi-a anunţat înfiinţarea sa prin trimiterea de scrisori către Partidul Comunist, celelalte opt partide politice din China, Parlamentul şi organului consultativ de top al parlamentului, a declarat Wang, adăugând că nu s-a ţinut niciun fel de ceremonie de deschidere.

Aceasta i-a trimis, de asemenea, o scrisoare lui Bo, vineri, prin intermediul directorului de închisoare informându-l că va fi "preşedintele lor pe viaţă", a precizat aceasta.

Partidul a fost creat pentru că "este pe deplin de acord cu politica comună de prosperitate a domnului Bo Xilai", potrivit unui document de partid, o trimitere la politicile egalitariste de stânga ale lui Bo, care i-au adus numeroşi susţinători.

Întrebat dacă printre membrii de partid sunt incluşi comunişti, oficiali guvernamentali sau ofiţerii ai Armatei Populare de Eliberare, Wang a precizat că nu poate discuta problema pentru că este un subiect "sensibil" din punct de vedere politic.

Liderii comunişti din China au condus cu o mână de fier de când au ajuns la putere după revoluţia din 1949 şi deşi au permis existenţa a opt partide non-comuniste care au fost fondate până în 1949, din punct de vedere tehnic, rolul acestora este de a consilia mai degrabă decât să servească drept o opoziţie funcţională, aparent pentru a da o impresie de democraţie.

Partidul Comunist vede cu siguranţă fondarea partidelor de opoziţie ca o subversiune. Cunoscut pentru campaniile sale violente împotriva propriei populaţii, PCC a utilizat toate metodele disponibile pentru a menţine puterea şi a nu lăsa spaţiu de manevră opoziţiei de niciun fel, fie că este vorba despre activiştii care au fondat partide politice şi au fost închişi, cei pentru drepturile omului. Nici măcar grupările religioase nu îşi pot exercita libertatea de credinţă.

Unul dintre cei mai proeminenţi dizidenţi din China, Xu Wenli, a fost condamnat la 13 ani de închisoare în 1998 pentru că a ajutat la organizarea unui partid de opoziţie, Partidul Democraţiei din China. Xu şi alţi activişti au înfiinţat partidul în acel an, dar guvernul a adoptat o atitudine dură şi până în anul 2000 a zdrobit efectiv mişcarea în curs de formare şi i-a închis pe fondatorii şi membrii acestuia.

Xu a fost forţat să plece în exil în Statele Unite, în decembrie 2002.

Bo Xilai

Bo Xilai, în vârstă de 64 de ani, a fost condamnat la 22 septembrie pentru corupţie, deturnare de fonduri şi abuz de putere, în special în cazul asasinării de către soţia sa Gu Kailai a unui om de afaceri britanic Neil Heywood. Cu toate acestea Partidul a uitat să vorbească de celelalte crime comise de Bo Xilai, mult mai sinistre. Recoltarea de organe, traficul cu cadavre şi o încercare eşuată de lovitură de stat se află printre celelalte fapte comise de Bo, însă acestea nu au figurat în cadrul procesului său, cu grijă pus în scenă.

Bo Xilai a fost secretar de partid al provinciei nord-estice chineze Liaoning, după ce deţinuse funcţia de primar al oraşului Dalian, al doilea oraş ca mărime din provincia Liaoning.

La vremea respectivă, în regiune a avut loc, pe scară largă, una dintre cele mai brutale persecuţii ale Chinei comuniste: recoltarea forţată a organelor prizonierilor de conştiinţă, victimele fiind, în majoritate, practicanţi Falun Gong.

Numele lui Bo Xilai apare legat şi de proliferarea de fabrici de plastinare în China. "Părintele" plastinării, Günther von Hagens, se lăuda pe vremuri cu relaţiile pe care le avea cu Bo Xilai, de la care a primit chiar o medalie. Datorită lui Bo a fost posibilă obţinerea de mii de cadavre de la Biroul Securităţii Publice din Dalian cu mare uşurinţă, pentru mai multe fabrici care plastinează cadavrele. Acestea sunt apoi expuse în cadrul expoziţiilor de corpuri umane plastinate în întreaga lume, pentru profit.

Este cunoscut faptul că Bo Xilai a fost unul dintre protejaţii politici ai lui Jiang Zemin, fostul lider al Partidului Comunist, care, în 1999, lansase campania violentă împotriva Falun Gong, grupul de peste 70 de milioane de practicanţi de qigong.

Bo este încarcerat la penitenciarul Qincheng, la nord de Beijing, unde sunt închişi membrii căzuţi ai elitei comuniste. El a fost exclus din Partidul Comunist anul trecut, înaintea procesului său.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor