Expert în securitate naţională: Nicuşor Dan trebuie să găsească "ŢARUL" combaterii marii evaziuni fiscale

Expertul în securitate naţională Iulian Fota a atras atenţia, la Euronews România, că fenomenul evaziunii fiscale din România are dimensiuni uriaşe şi consecinţe grave asupra securităţii statului, iar combaterea lui necesită o implicare coordonată a tuturor instituţiilor – de la partidele politice şi Guvern până la justiţie şi serviciile de informaţii.

În viziunea fostului consilier prezidenţial, lipsa de continuitate politică, dezinteresul unor lideri şi implicarea unor reţele cu influenţă politică au contribuit, de-a lungul anilor, la subminarea oricărui efort serios de reducere a evaziunii. Soluţii însă există.

Discuţia vine în contextul în care preşedintele Nicuşor Dan a dat semnalul că şi-ar dori ca serviciile să se implice mai mult în combaterea marii evaziuni fiscale, având în vedere că această problemă este trecută în strategia naţională de apărare a României.

Redăm mai jos dezbaterea din platoul Euronews, la care a participat Iulian Fota şi analistul politic Costin Ciobanu

Jurnalist: Aş vrea să fac o precizare, pentru că cifrele legate de evaziunea fiscală sunt, evident, estimate. Se vorbeşte de cifre care ar fi de la 15 miliarde de euro până la 30 de miliarde de euro, la un moment dat spunea fostul ministru Adrian Câciu, referitor la evaziunea fiscală. Orice ar fi, este uriaşă, dar este asta o soluţie: să cerem ajutor de la servicii, astfel încât să se implice alături de Fisc să îi prindă pe evazionişti?

Iulian Fota: Ca să putem să avem succes în acest demers, eu cred că trebuie să cerem ajutor de la mai multe instituţii şi organizaţii. Trebuie să cerem ajutor în primul rând de la partidele politice, pentru că ele au o mare vină pentru situaţia în care ne aflăm. Băieţii care profită de această evaziune, o parte dintre ei se ascund după partide şi primesc sprijin de multe ori de acolo, am cazuri din trecut în vedere. Trebuie să cerem ajutor de la Guvern, pentru că, după părerea mea, instituţia principală a statului român responsabilă de combaterea evaziunii nu este Executivul, este Guvernul.

Pentru că toate aceste instituţii sunt în subordinea Guvernului şi sunt foarte multe elemente civile, ca să spun aşa, care intervin în combaterea fenomenului. Trebuie să vorbim cu zona de justiţie, procurori, judecători, este extrem de important rolul lor, pentru că poţi să ai informaţii, poate ANAF-ul sau alte instituţii să-şi facă treaba, chiar Parchetul, şi atunci cazul ajunge în instanţă şi, dacă în instanţă cazul stă şi 10 ani şi se mai şi prescrie, n-am rezolvat nimic.

Efortul din 2012 a fost deraiat. Atunci s-a primit un raport care a circulat, raportul arăta o pagubă foarte mare şi făcea nişte valori, propunea şi nişte soluţii.

Când ştii că o chestiune nu e de securitate naţională, când are consecinţe foarte grave... că aici e o confuzie care se face şi trebuie să avem grijă cu ea. Nu orice problemă importantă a României e o problemă de securitate naţională. Şi dacă noi facem din CSAT al doilea Guvern, şi în locul Guvernului face CSAT-ul treaba, 1. că nu sunt aceleaşi instituţii, au instrumente diferite şi asta ar fi o mare capcană. Deci fiecare instituţie este cu treaba ei.

Trebuie să spun şi asta: nu toate serviciile au responsabilităţi pe această ameninţare gravă. Mă îndoiesc că serviciile armatei pot contribui prea mult la chestiunea asta, că, prin natura jobului, ele se ocupă de cu totul alte chestiuni. Cele două instituţii care au, şi lumea vorbeşte mult de SRI, dar eu cred că şi serviciile din interiorul... sau instituţii specializate de la Ministerul de Interne au şi ele responsabilităţi, poate chiar mai mari decât ale SRI-ului, pentru că ele sunt mai aproape de un fenomen ca ăsta.

Cred că în anumite situaţii ar putea să ajute şi SIE. SIE n-a vrut să... în efortul trecut din 2012, din ce-mi amintesc, ei n-au prea contribuit, pretextând că, în fine, ei sunt „pe-afară”. Părerea mea e că ar putea să aibă, în anumite situaţii, anumite informaţii. Ei, oricum, dacă au aşa ceva, sunt obligaţi să le dea, pentru ca legea spune că orice informaţie pe care o ai, chiar accidental, pe chestiuni care sunt de responsabilitatea parchetelor, trebuie transmisă la pachet cu un act oficial.

Efortul din 2012 a fost deraiat. Atunci s-a primit un raport care a circulat, raportul arăta o pagubă foarte mare şi făcea nişte valori, propunea şi nişte soluţii.

Jurnalist: Bun, aţi aflat atunci că era o problemă de securitate naţională.

Iulian Fota: Aia a fost concluzia noastră, plecând de la consecinţele foarte grave şi de la un studiu, cel puţin un studiu mare, mai amplu, ştiu că era foarte gros, care stabilea acest lucru. După aceea s-au luat nişte decizii.

Acum, deciziile alea au fost secrete, dar rezultatele, deşi la început erau încurajatoare, ulterior s-au dovedit a fi contradictorii. Şi ce pot să vă spun este ceea ce am văzut, cel puţin până am plecat în 2014 – rând pe rând s-au produs tot felul de clivaje, de decuplări, de desincronizări. Din momentul în care, de exemplu, Guvernul lui Mihai Răzvan Ungureanu a căzut, a venit Guvernul Ponta – n-a mai manifestat atâta interes. Premierul Ponta nu prea avea interes pentru chestiunea asta. Este extrem de important rolul premierului.

Să vă spun o chestiune. Ăsta este lucrul dracului, cumva, combaterea evaziunii, pentru că sunt foarte mulţi bani pe care îi iei de la unii care îi au sub formă de bani negri. Părerea mea e că cei care se vor ocupa de chestiunea asta vor trebui să aibă câte un SPP-ist fiecare, poate că preşedintele, premierul, vor trebui să aibă câte doi, pentru că, dacă te-ai pus serios pe treabă în combaterea acestui fenomen, vei ostiliza şi enerva extrem de multă lume, care are foarte mulţi bani la dispoziţie, şi o parte din bani vor fi întorşi împotriva ta.

Eu, de exemplu, începând cu 2012, am văzut cum începe o campanie de-asta de presă, într-o primă fază de denigrare, bagatelizare, delegitimare a eforturilor pe care Traian Băsescu le făcuse. Nişte televiziuni de casă – probabil că erau nişte bani din evaziune, o parte din ei, trimişi acolo – nu îl criticau pe Traian Băsescu direct, dar bagatelizau procesul şi îl denigrau. Deci este extrem de complicat şi suntem după ani de zile în care nu prea s-a făcut mare lucru.

Un alt motiv pentru care procesul a fost dat peste cap: nu a existat continuitate pe zona prezidenţială. Pe preşedintele Iohannis nu l-am văzut să fie foarte implicat, nu-mi aduc aminte de vreo postare, măcar publică, ceva legat de subiectul ăsta. Traian Băsescu s-a poziţionat şi a insistat, plusa, presa, eram obligaţi noi, cei din aparat, să avem grijă, să ne uităm, să-l informăm. Deci era un întreg mecanism care a fost pus în mişcare atunci.

Ulterior, mecanismul, cum v-am spus, s-a destructurat şi cred că momentul de apogeu e în 2017, când acei oameni care fuseseră detaşaţi în ANAF au fost scoşi de Dragnea de acolo – Dragnea avea nişte prieteni care aveau un caz de evaziune şi s-a străduit mult să-i ajute. Presa a scris, eu preiau din ce am citit în presă şi, efectiv, cred că acela este momentul în care tot efortul din 2012 a murit complet, a devenit nesemnificativ.

Acum, condiţiile sunt mai bune ca în 2012. În 2012, Traian Băsescu era la sfârşit de mandat. Preşedintele Nicuşor Dan e la început de mandat, are 5 ani să asigure şi să garanteze succesul acestui efort. Dar, după părerea mea, trebuie gândit un pic altfel procesul, nu concentrat pe SRI sau pe servicii.

Serviciile oricum furnizează informaţii pe zona asta, pentru că, până la urmă, procesul ăsta e mai degrabă civil, e unul eminamente economic, fiscal, financiar. Deci, ar trebui adus, cum să zic, know-how nou, l-am văzut pe domnul Biriş, care are nişte idei foarte interesante. Mai sunt ceva economişti pe care i-aş consulta.

Dacă mă întrebaţi pe mine, preşedintele Dan trebuie să ia nişte băieţi inteligenţi, care ştiu despre ce-i vorba, competenţi, pe care să-i pregătească o perioadă – la un fenomen ca ăsta, nu cred că mai contează o lună, două în plus sau minus – să pregătească o strategie cuprinzătoare pe care să o adopte împreună cu toţi ceilalţi. Eu aici aş face inclusiv o întâlnire cu partidele politice, pentru că, repet, ele trag de multe ori frâna de mână. Să nu uităm că cea mai rapidă formă de îmbogăţire în România e politica. Deci, dacă partidele politice nu sunt, cum să spun, cuplate la procesul ăsta şi nu-l sprijină, pot, pe dedesubt, încurca şi trage tot felul de sfori care sunt contraproductive demersului.

Costin Ciobanu (analist politic): Cred că e o foarte mare presiune de a acţiona în acest moment, pentru că, vedeţi, toată lumea vorbeşte despre situaţia bugetară, despre care este situaţia încasărilor la buget, despre faptul că avem probabil unele dintre cele mai mici încasări bugetare din Uniunea Europeană. Şi atunci trebuie făcut ceva şi există această presiune, pentru că ştim cu toţii că austeritatea nu e populară în România. Cred că preşedintele este sub această presiune de a face ceva. Însă, cred că trebuie să fie foarte multă atenţie în legătură cu ce se face.

Jurnalist: E vorba de o colaborare. E o percepţie pe care publicul o are şi anume că atunci când se colaborează cu o instituţie care e din zona securităţii, se militarizează. Dar eu vreau să vă întreb în felul următor, pentru că noi în acest moment avem o problemă şi cu şefia acestor servicii. Ori, preşedintele Nicuşor Dan vrea să rezolve problema şi zice: trebuie să vină toţi la masă.

Iulian Fota: În spaţiul public există o mare doză de neîncredere atunci când vorbim de servicii. Ştiţi de când e doza asta de neîncredere în spaţiul public? De 100 de ani. O aveam în interbelic, am avut-o în timpul comunismului. Întotdeauna există o atmosferă negativă, proastă, suspicioasă faţă de structurile astea: poliţie, servicii. Asta e o chestie culturală pe care o tragem după noi, o ducem mai departe. A fost amplificată de fosta Securitate. Oamenii au dreptate să se teamă, să ne înţelegem, nu fac niciun reproş. Doar spun că nu o să scăpăm de chestia asta prea curând. Deci dacă nu scăpăm de ea, după părerea mea, este irelevantă.

Întrebarea este concret cum putem face şi vreau să mai spun un lucru. Eu n-am spus că tot ce s-a făcut înainte a fost prost. Sunt două categorii de consecinţe. Unele pozitive, că sunt nişte lucruri care au mers şi au funcţionat, alea ar trebui recuperate, păstrate, văzut un pic ce se mai întâmplă, şi sunt, într-adevăr, abuzuri. Trebuie analizate în mod special, pentru că e prea multă lume care o sesizează, şi să nu mai repetăm odată greşelile astea.

E un efort mai degrabă civil. Deci, instituţional, efortul nu trebuie să fie pe instituţii de securitate naţională, că n-au ele cum să o rezolve. Instituţional, efortul trebuie să fie, într-adevăr, pe ANAF. ANAF-ul e o problemă în sine şi prin mentalităţi, dar şi prin modul în care partidele instrumentează ANAF-ul, şi aici e o discuţie complicată.

Dacă stabilim o agendă naţională de combaterea evaziunii, asta va fi tratată special şi cu preponderenţă de toate instituţiile. Inclusiv s-ar putea să fie nevoie să modificăm pedepse, să le facem mai aspre, s-ar putea să fie nevoie să gândim un proces mai rapid, că dacă intri într-un proces şi stai 2-3 ani, sau cum se mai întâmplă la noi, iarăşi, tot procesul — că toate chestiile astea sunt legate — faza finală anulează faza iniţială, de unde se pleacă nişte lucruri.

Deci, trebuie o echipă de specialişti, multidisciplinară, mai multe zone — şi zona serviciilor, şi economie, şi finanţe, şi experţi independenţi — care să analizeze un pic lucrurile şi să le facă cum trebuie. De-aia trebuie să măsurăm de şapte ori şi să tăiem o dată.

Jurnalist: Vreau să vă întreb pe dumneavoastră, domnule Ciobanu, că noi discutăm acum despre servicii şi despre această problemă, o colaborare ANAF-servicii, şi pentru că există această percepţie. Vreau să înţeleg cum ar trebui să se comunice, astfel încât oamenii să aibă impresia şi înţelegerea că se încearcă, într-adevăr, cu adevărat, să se lupte împotriva evaziunii fiscale, şi nu o nouă colaborare pe care noi să nu o înţelegem — noi, jurnaliştii, în societatea civilă — astfel încât, într-adevăr, să se lupte cu evaziunea fiscală şi nu să se lovească, să zicem, în anumiţi oameni de afaceri cinstiţi.

Costin Ciobanu: Cred că sunt două dimensiuni aici. Prima dimensiune cred că e cea politică. Ştiţi, la un moment dat se vorbea despre măsuri de austeritate la începutul anilor 2010, şi Jean-Claude Juncker, care cred că la acel moment era preşedintele Comisiei Europene, spunea: „Toţi ştim cum e să adoptăm măsuri de austeritate. Problema e că nu ştim cum să adoptăm acele măsuri şi să fim realeşi.” Cred că aceasta e problema care se poate duce şi în sfera evaziunii fiscale. Cred că politicienii au o anumită perspectivă despre ce ar trebui să facă. Problema este dacă au curajul să-şi asume această perspectivă şi să-i lase pe cei care sunt specialişti, care ştiu ce este de făcut, să facă ce măsuri trebuie luate.

Cred că, într-adevăr, primul lucru de la care trebuie să plecăm este un anumit acord politic şi un angajament politic din partea politicienilor. Pentru că soluţii există, aţi prezentat diferiţi specialişti care vin cu anumite abordări. Avem abordări la nivel internaţional. Putem să cerem lucruri. Cred că acest lucru este absolut important.

Pentru că, dacă o să ajungem la aceleaşi discuţii — la fiecare buget auzim despre cum o să crească încasările prin stoparea evaziunii fiscale şi digitalizarea ANAF. Digitalizarea ANAF cred că este mai invocată în România decât, nu ştiu, rugăciunile pe care le spunem. De fiecare dată, politicienii ne aduc în discuţii această temă.

Cred că problema este: unu, de asumare şi apoi de a-i lăsa pe cei care se pricep să vină cu astfel de lucruri. Pentru că, într-adevăr, e o problemă de venituri la bugetul de stat. Toată lumea a discutat în ultima săptămână despre impozitare progresivă, despre cum putem să creştem aceste venituri dacă o să schimbăm sistemul de impozitare. Nu e o temă populară. Şi atunci vii cu această temă a evaziunii fiscale, a scăderii evaziunii fiscale, care este o temă perfect validă.

Însă îmi este teamă că, prin tot felul de soluţii, prin tot felul de artificii, să externalizăm o problemă care este cu adevărat reală, să o parcăm undeva şi să nu ajungem la esenţa acestei probleme.

Eu vreau să văd care sunt cauzele comunicate foarte clar pentru care nu se încasează lucruri care ar trebui să fie plătite la bugetul de stat. De ce nu se plăteşte TVA în această ţară? Nu ca în Danemarca, ci ca în Bulgaria, de exemplu. Care sunt cauzele exacte şi ce se poate face acolo? Pentru că, altfel, o să discutăm luni şi luni de zile şi, la un moment dat, o să spunem că nu am reuşit, trebuie să creştem nişte taxe, nu putem să reducem cheltuielile statului — aici suntem.

Cred că e nevoie de o abordare mult mai brutală, mult mai profesionistă şi mult mai transparentă în raport cu problemele pe care le avem astăzi.

Jurnalist: Ce ar trebui să facă preşedintele? Poate că nu are deocamdată şi nu o să aibă prea curând premier, dar ce ar trebui să facă Administraţia Prezidenţială? Concret câteva lucruri, dar foarte simple, domnule Fota.

Iulian Fota: Să folosească modelul occidental de rezolvare a problemei grave. Rezolvarea unei probleme grave pleacă de la o viziune şi de la un om. De ce avem planul Marshall? Că la un moment dat preşedintele american a avut o problemă şi Marshall a venit cu o idee, i-a expus ideea, preşedintelui i-a plăcut şi i-a zis: tu, Marshall, dezvoltă ideea, fă un plan.

Deci, preşedintele trebuie să găsească acest om, acest Marshall, acest ţar al combaterii evaziunii, şi asta se face printr-o selecţie de specialişti, nu ştiu, să dea sfoară în ţara, să se trimită CV-uri, patru, cinci, şase, nu mulţi, din ele să ia unul şi, dacă îi place şi are şi un pic de chimie, să-l pună pe ăla; el să pregătească toată strategia, să stabilească cu ce oameni lucrează, cum se consultă, să-l informeze periodic pe preşedinte, să i se dea un termen, că e bine să existe un termen, nu ştiu, o lună, că e puţin, două luni. Nu ştiu, la 1 septembrie omul să vină cu o strategie, strategia aia să fie repede discutată cu factorii importanţi şi fiecare să aprobe din strategie. Unde sunt decizii de luat, să ia decizii. Ce e de guvern, guvernul să îşi ia deciziile. Acelui om care pregăteşte tot sistemul ăsta şi toată această strategie, să i se dea un post instituţional, că îl faci consilier prezidenţial sau consilier de stat al premierului, dar să fie aproape de un factor de decizie.

Jurnalist: Şi strategia să fie una radicală, pentru că am tot văzut strategii care promit marea şi sarea şi până la final nu se...

Iulian Fota: Pentru că strategiile, fiecare dintre ele, aveau nişte lipsuri. De exemplu, nu ştiai care e omul care răspunde de chestiunea respectivă. Pentru că, la final, dacă merge prost, îl iau pe omul respectiv la întrebări şi spun: păi mi-ai promis, acum ce faci, şi faci corecturi. Pe parcurs, nu putem garanta succesul, dar trebuie să ne luptăm pentru chestia asta şi să o facem un pic altfel decât până acum. Pentru că, hai să zicem că pe vremea lui Traian Băsescu era primul efort, primul demers, au fost o serie întreagă de fracturi, abuzuri, ok, le reparăm, construim nişte mecanisme să nu se mai întâmple.

Până la urmă şi cu abuzurile astea, să ştiţi că multă lume vorbeşte, dar când le ceri cazuri concrete... Pot să mă gândesc la chestia asta, nu cumva a fost inventat special ca să descurajeze demersul ăsta? Sau, dacă avem cazuri clare, atunci unu, două, trei, le discutăm, vedem ce s-a întâmplat şi, într-adevăr, facem în aşa fel încât abuzurile astea să nu se mai repete.

Însă, dacă nu e răspunderea cuiva, ştiţi cum e poanta aia, dacă vrei să n-ai răspundere, faci un comitet. Nu. Trebuie să fie un individ. Când individul răspunde, ăla nu joacă nici prestigiul personal, nici credibilitatea de dragul unuia sau altuia. Şi, bineînţeles, vedem în funcţie de asta rezultatele şi corectăm pe parcurs. Nu există soluţii miraculoase.

Dacă alţii, în alte părţi, au reuşit construcţii ample şi planuri mari şi le-au dus la capăt, ce mare inginerie e aici? Pentru că, până la urmă, chestiile mari se reduc la omul inspirat, inteligent şi, bineînţeles, forţa politică din spatele lui. Pentru că, dacă tu ca preşedinte spui una şi premierul spune alta, s-a dus dracu' toată şandramaua.

Aici sunt nişte elemente. Cinci ani de mandat Nicuşor Dan, foarte important. Chimie bună şi sperăm relaţie partenerială cu premierul. Dacă nu avem elementele astea, nu ne apucăm, că nu vor fi şanse. Ăsta va fi nucleul. Nucleul ăsta dus la partide şi spus: oameni buni, ne jucăm cu ţara în 12-lea ceas? România are o catastrofă economică la orizont şi trebuie să o ocolească, să o evite.

Cine nu vrea, să spună clar... Deci aici va fi importantă comunicarea. E expresia asta name and shame. Arată-l cu degetul şi fă-l de ruşine, expune-l opiniei publice pe jocul pe care îl face anti-interes public, ca lumea să înţeleagă, să sancţioneze.

Deci eu cred că putem să scoatem, de data asta, în timp mult mai bun, efortul ăsta la capăt şi să vină nişte miliarde în plus la buget, dar să lucrăm profesionist: politic la început, pe mandat, şi după aia profesionist şi cu specialişti, sub acest sprijin politic permanent pe care preşedintele şi premierul trebuie să-l dea.