Năsui, explicaţii în scandalul "Lista Ruşinii" / Stanomir: Cei din USR nu sunt foarte diferiţi de colegii anti-europeni din AUR
O listă publicată de fostul ministru Claudiu Năsui, cu toate institutele de cercetare din România, a stârnit controverse şi interpretări aprinse în spaţiul public. Acuzat că ar fi întocmit o „listă a ruşinii”, deputatul USR a explicat, la Digi24, că scopul demersului său este transparentizarea modului în care sunt cheltuiţi banii publici şi identificarea unor posibile zone de risipă bugetară. În paralel, vocea critică a profesorului Ioan Stanomir a avertizat asupra riscului de a arunca anatema asupra întregului sistem de cercetare românesc din cauza unor abuzuri punctuale.
Claudiu Năsui: Să începem prin a clarifica o informaţie falsă care se răspândeşte şi văd că lumea nu a citit sau nu a fost suficient de atentă la ce am spus. Tot ce am făcut este o listă cu toate institutele de cercetare din România, adică toate locurile unde se dau bani pentru cercetare în România. Asta nu înseamnă că este o listă a ruşinii, nu este o listă cu toate instituţiile de desfiinţat, dar e o listă cu absolut toate care există. Acum, dacă ni se pare că sunt multe, 178? Mie da, mie mi se pare că sunt multe. Dacă mi se pare că se întâmplă cercetare acolo? Mie mi se pare că măcar la unele dintre ele nu se întâmplă cercetare. Dacă mi se pare că, de exemplu, unele salarii sunt foarte mari acolo? Da, mie mi se pare că sunt foarte mari acolo, în unele cazuri, cel puţin pentru şefii acelor institute.
Chiar în secunda asta am 24 de procese pe rol cu 24 din aceste institute pentru transparenţa salarizării, pentru că, datorită, să zicem, acţiunilor mele, le cer date pe salarizare, mulţi dintre ei refuză să le dea într-un proces pe Legea transparenţei publice 544, şi astfel am aflat de salarii absolut colosale care sunt acolo, mai mari decât oriunde altundeva în statul român, chiar mai mari decât în cunoscutul ASF. Da? Sunt oameni care îşi dau prime sute de mii de euro, sunt oameni care îşi pun multiple salarii pe an şi tot felul de cazuri de genul acesta.
Acum, într-o ţară în care urmează un quasi jihad fiscal, cred că măcar să ne punem întrebarea dacă sunt prea multe 178, cred că ar trebui să putem face şi să deschidem această dezbatere. Eu chiar m-am bucurat când am văzut că ministrul Educaţiei începe analiza aceasta asupra acestor institute. Mi s-a spus acum, nu ştiu, că sunt discuţii despre o poză pe care a suplimentat-o, nu s-a făcut absolut nicio poză aici, deci e o poză mai veche, nu ştiu cine zâmbea şi unde zâmbea, dar aici, în secunda aceasta şi astăzi, când a fost aici, nu s-a făcut absolut niciun fel de poză.
Jurnalist: Spuneţi-ne dacă, dumneavoastră, publicând o listă cu toate institutele sub un text în care vorbeaţi despre cele care doar consumă bani, cred că vă daţi seama că puneţi semnificaţia textului asupra întregului conţinut.
Claudiu Năsui: Aş vrea să citiţi tot textul şi nu doar selectiv din el. Am spus şi despre cei care sunt cu adevărat muncitori şi care cu adevărat fac cercetare, şi am spus şi că nu sunt toate aşa, ci că am descoperit în unele cazuri acestea. Dar e o problemă inclusiv dacă vă uitaţi pe titulatura acestor institute, avem vreo opt care se ocupă de economie. Sunt multe. E mult pentru o ţară care e a doua la rata sărăciei în Europa, dacă mă întrebaţi pe mine. Am dreptul şi eu să am opinia că poate ar trebui să avem mai puţine, poate cele care sunt în jurul Academiei ar trebui să fie sub universităţi.
Jurnalist: Cum aţi ajuns la institute în condiţiile în care sunt luate în calcul tot felul de metode de a reduce cheltuielile bugetare? Cum aţi ajuns la institute? Ne puteţi spune, în totalul cheltuielilor nesăbuite, cât ar reprezenta institutele?
Claudiu Năsui: Nu mult. Ştiţi cum e? În momentul în care vrei să cauţi locuri în care să poţi să faci economie, te uiţi şi tu unde sunt, de exemplu, cele mai mari salarii din statul român. Eu le-am descoperit că sunt aici. Acum, dacă mai sunt în alte părţi, haideţi să ne uităm şi acolo. Am propus şi avem un proiect de lege pe circuit pentru a pune un salariu maxim în statul român, la nivelul salariului preşedintelui, de exemplu, ca să nu mai avem genul acesta de abuzuri. Dacă vreţi, intru şi în detalii despre cum fac oamenii aceştia să aibă unul dintre ei cel mai mare salariu, 36.000 de euro net pe lună, din banii dumneavoastră, domnule Prelipceanu, din banii celor care se uită la noi acum.
Andreea Dumitrescu (jurnalistă): Ne puteţi spune şi concret, unde este acest salariu?
Claudiu Năsui: A fost la Institutul de Silvicultură „Marin Drăcea”. Altul, a avut un director ştiinţific mai mult decât toţi miniştrii guvernului la un loc, într-un an. Altul, care îşi dă primă de Paşte, de Crăciun, de Ziua Cercetătorului, inventează câte un motiv, de sute de mii de lei. Şi apoi zice că are salariu mic. Dar dacă ne uităm total şi la primele alea, acela nu mai este mic.
Şi în momentul în care am câştigat procesul, că eu cu acel institut de cercetare am câştigat procesul, mi-au dat datele cerute, dar procesul durând 2 ani, mi le-au dat din urmă, le-am mai cerut să mi le actualizeze, au refuzat din nou şi acum mă judec din nou cu ei, ca să-mi dea din nou date. Fiind bani sută la sută publici. Pentru că ei zic că se autofinanţează, dar dacă ne uităm puţin de unde vine autofinanţarea aceea, sunt granturile de la Ministerul Cercetării. Şi Ministerul Cercetării nu primeşte banii din cer, de pe Marte, de la germani sau ceva de genul ăsta, ia din taxe şi impozite, de la bugetul de stat. Deci, dacă vrem cu adevărat să tăiem cheltuielile statului, eu sunt de acord cu dumneavoastră, că noi aici se va face cea mai mare tăiere. Trebuie să ne uităm la toate picăturile acestea.
Şi dacă vrem să facem şi cercetare pe bune, ar trebui să ne enerveze impostura celor care pretind că fac cercetare şi de fapt fac numai salarizare.
Ioan Stanomir: Domnul George Simion e mai vocal, domnul Năsui este mai subtil. Ideea fundamentală este că într-o masă de cetăţeni ai nişte categorii. Institutul de Silvicultură unde un domn prosperă nu e Institutul Iorga. Institutul de Fizică sau de Matematică al Academiei nu este Institutul Levantului. Nu este institutul despre care mi se spunea că are un director care foloseşte Porsche electric. E de ajuns să faci o vizită la Institutul Iorga şi vei vedea în casa lui Nicolae Iorga şi nu vei vedea niciun Porsche electric în faţa intrării uneia dintre cele mai importante institute academice din România. Să se ducă domnul Năsui la casa Academiei să vadă ce condiţii de Porsche electric sunt acolo.
Repet, este cel mai uşor lucru să nu te uiţi la propriii tăi colegi de partid care prosperă şi colegi de viitoare coaliţie pro-europeană şi să extrapolezi pentru că esenţa relei credinţe este extrapolarea. Asta a făcut domnul Năsui şi colegii din USR, care nu sunt foarte diferiţi din acest punct de vedere de colegii anti-europeni din AUR, că până la urmă toţi se întâlnesc. Că politica revoluţionară care este? Gândim în categorii, nu ne interesează. Dăm cu toporul. Punct, dăm cu toporul.
Dar dacă dai cu toporul, ce va rămâne în urmă? Va rămâne o ţară devastată. Politica nu trebuie să dea cu toporul. Politica trebuie să-i atragă pe oameni spre sacrificii, şi la sacrificii atragi când le explici că sacrificiile sunt distribuite uniform şi că domnul silvicultor va fi pedepsit, în vreme ce colegii de la Iorga sau de la Institutul de Fizică sau de Matematică vor fi finanţaţi pentru că dânşii duc greutatea, nu omul cu Porsche electric sau marele silvicultor al ţării.
Aşa ar fi trebuit să pună problema domnul Năsui şi colegii din USR – colegii din USR care au un fel de monopol al judecăţii morale asupra societăţii. Asta este politica revoluţionară. Ce criticăm la AUR ar trebui să criticăm şi la domniile lor. Eu o fac pentru că nu ţin să fiu popular nici cu domnul Simion, nici cu domnul Năsui. Iată, am luat ecumenic. Nu mă interesează să fiu preţuit nici de unul, nici de celălalt.
