Expert din RM: Utilizarea aparatului administrativ şi acoperirea mediatică încă nu pot constitui obiectul acuzaţiei de falsificare a alegerilor

(photos.com)
Tatiana Chiriac
14.10.2020

Politologul Dionis Cenuşă susţine că acuzaţiile curente despre falsificarea alegerilor prezidenţiale nu sunt susţinute de rapoartele de monitorizare elaborate de observatorii naţionali.

Acesta scrie pe pagina sa de Facebook că utilizarea aparatului administrativ şi acoperirea mediatică sunt cele mai sensibile domenii, dar acestea nicidecum nu pot constitui obiectul acuzaţiei de falsificare a alegerilor.

„Evident, sunt tentative clare de a influenţa procesul, dar până la falsificarea propriu-zisă sunt încă câteva trepte, pe care le vor confirma observatorii internaţionali în ziua alegerilor şi în perioada imediat următoare”, a adăugat expertul.

Dionis Cenuşă a ţinut să sublinieze că spre deosebire de Belarus, cu care în mod eronat sunt trase paralele, în R.Moldova deja activează observatorii de lungă durată ai OSCE, ambasadele occidentale şi societatea civilă care au şi ele acces la procesul de monitorizare.

Despre potenţiale riscuri de fraudare a alegerilor prezidenţiale moldovene a vorbit şi ambasadorul SUA la Chişinău Derek Hogan menţionând despre utilizarea abuzivă a resurselor administrative şi a participării la vot a alegătorilor din Transnistria în număr foarte mare la alegerile parlamentare.

„Bănuim că a existat o anumită înţelegere dintre părţi. Ne-au dat asigurări că anul acesta, nu va fi aşa ceva. Ne dorim, desigur, ca promisiunea să fie respectată”, a conchis ambasadorul american.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor