Simbolul Falun reabilitat de CSJ. Apelul Asociaţiei Falun Dafa către ministrul Justiţiei pentru punerea în aplicare a deciziei instanţei
alte articole
Practicanţii Falun Gong din Republica Moldova au protestat paşnic joi, 17 septembrie, în faţa Ministerului Justiţiei solicitând ministrului Fadei Nagacevschi să pună în aplicare hotărârea Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) din 20 noiembrie 2019 şi să excludă simbolul Falun (vechi de mii de ani) din Registrul materialelor cu caracter extremist.
Potrivit organizatorilor, începând cu luna decembrie 2013, consilierul municipal şi preşedinte al unei obscure asociaţii a invalizilor şi veteranilor de război, Elena Hrenova, fostă comunistă şi actuală socialistă, a chemat în instanţă Asociaţiile Falun Dafa şi Falun Gong sub pretextul că simbolul şcolii chinezeşti de autoîmbunătăţire după principiile adevăr, compasiune şi toleranţă ar avea conotaţie extremistă şi drept urmare a cerut declararea acestuia ca fiind extremist, iar activitatea asociaţiilor lichidată.
Instanţele de judecată au admis în regim de urgenţă cererile fostei deputate socialiste şi au transmis administrarea activităţii asociaţiilor unui lichidator.
Ulterior, cele două asociaţii - Falun Dafa şi Falun Gong - au depus cerere la CEDO, însă Guvernul de la Chişinău a promis remedierea încălcării drepturilor membrilor ONG-urilor la nivel naţional. Astfel, Agentul guvernamental a intentat procesele respective prin care a cerut CSJ anularea hotărârilor în cazul Falun Dafa.
„La 20 noiembrie 2019 cererea Agentului guvernamental a fost admisă de CSJ, iar instanţa a constatat că simbolul Falun nu are conotaţie extremistă. Cu toate acestea, deşi a fost depusă cererea respectivă, ministrul Nagacevschi refuză categoric să pună în aplicare decizia CSJ.
Considerăm că prin acţiunile sale ilegale, ministrul Justiţiei face pe plac oficialilor chinezi şi îndeplineşte orbeşte indicaţiile Partidului Comunist Chinez care de peste 21 de ani persecută brutal şi pe nedrept discipolii Falun Dafa”, se arată într-un comunicat de presă al ONG-ului.
De asemenea, organizatorii evenimentului au punctat faptul că în timp ce ei aşteptau eliminarea simbolului Falun din Registrul materialelor cu caracter extremist, la 9 martie 2020, ambasadorul Republicii Populare Chineze în Moldova, Zhang Yinghong a avut o întrevedere cu oficialul moldovean unde au discutat „despre priorităţile activităţii ministerului, precum şi despre unele aspecte ce ţin de domeniul justiţiei”.
În context, membrii Asociaţiei Falun Gong din Moldova au menţionat că de-a lungul anilor amestecul nestingherit al ambasadei chineze pe teritoriul RM s-a manifestat prin anularea spectacolului Shen Yun, a Expoziţiei Internaţionale de artă ”Adevăr, Compasiune, Toleranţă”, interzicerea acţiunilor de protest ale practicanţilor Falun Gong din Moldova care doreau să atragă atenţia delegaţiilor chineze asupra genocidului care are loc în prezent în China.
„De fiecare dată însă, membrii asociaţiilor s-au lovit de o indiferenţă izbitoare din partea tuturor instituţiilor statului deşi unica noastră dorinţă este de a se opri persecuţia din China şi de a salva vieţi nevinovate”, se mai arată în comunicatul de presă.
Preşedintele A. O. „Falun Dafa” şi A. O. Asociaţia de Qigong "Falun Gong Moldova”, Tatiana Chiriac, a subliniat că după ce Ministerul Justiţiei a introdus simbolul în Registrul materialelor cu caracter extremist, din 20 noiembrie 2019, până în prezent, ministrul Fadei Nagacevschi nu a emis ordin pentru eliminarea simbolului care a fost introdus în mod incorect în acest Registru.
La aproape un an de zile de la pronunţarea deciziei CSJ, deoarece ministrul nu a pus-o în aplicare, organizatorii evenimentului au decis să protesteze la Ministerul Justiţiei cu speranţa că „ministrul Justiţiei va binevoi să discute şi cu noi, aşa cum a făcut-o cu ambasadorul Chinei”.
„De şapte ani de zile monitorizăm şi ne facem griji pentru cazurile noastre, întrucât ne plasează ţara într-o postură extrem de negativă şi am ajuns la concluzia că totul se întâmplă la presiunea Partidului Comunist Chinez, prin intermediul ambasadei chineze la Chişinău”, a menţionat Chiriac.
Conducerea Ministerului Justiţiei, precum şi serviciul de presă al instituţiei au refuzat să comunice cu protestatarii şi cu presa.
De menţionat că în paralel cu persecuţia ce are loc şi în prezent în China - arestări, torturi şi recoltarea pe viu a organelor aderenţilor Falun Dafa - în afara Chinei regimul comunist este angajat în activităţi de spionaj şi obstrucţionarea aderenţilor Falun Gong din toată lumea, mai ales atunci când aceştia expun crimele care se petrec pe teritoriul ţării comuniste.