Exerciţiile maritime britanice şi americane ar putea intensifica tensiunile în Marea Chinei de Sud
alte articole
O navă de luptă americană şi una britanică au desfăşurat săptămâna trecută manevre comune în Marea Chinei de Sud – o acţiune ce ar putea duce la amplificarea tensiunilor regionale pe fondul temerilor legate de dominaţia chineză tot mai mare în zonă.
Atât Marea Britanie, cât şi SUA au insistat că exerciţiul a avut rolul de a evidenţia obiectivul comun de menţinere a păcii şi stabilităţii în regiune. Comandantul navei USS McCampbell, Allison Christy, a afirmat: “Colaborarea profesională cu omologii britanici ne oferă oportunitatea de a dezvolta relaţiile noastre puternice existente şi de a învăţa unii de la alţii”. Comunicatul de presă care a însoţit manevrele a precizat că acestea au urmărit să abordeze “priorităţile comune privind securitatea maritimă”, potrivit Express.co.uk.
Totuşi, China devine tot mai încrezătoare în capacitatea sa de a destabiliza regiunea prin conflicte, a afirmat un înalt oficial din sectorul de informaţii al SUA, potrivit Fox News.
SUA şi Marea Britanie au încheiat la începutul acestei luni şase zile de manevre coordonate în Marea Chinei de Sud, într-o zonă unde China încearcă să îşi consolideze poziţia.
În ultimul deceniu, Beijingul a urmărit să îşi extindă teritoriul în regiune şi a intrat de câteva ori în conflicte cu Filipine, Taiwan, Malaezia, Brunei şi Japonia.
Exerciţiul maritim recent a implicat USS McCampbell, un distrugător cu rachete ghidate al Marinei SUA, care este andocat în Japonia şi HMS Argyll, o fregată a Marinei Regale britanice, aflată într-un tur al Asiei.
De asemenea, acel exerciţiu a avut loc după un exerciţiu anti-submarin trilateral desfăşurat luna trecută între Japonia, Marea Britanie şi SUA.
Marea Britanie şi-a extins prezenţa în regiune, iar ministrul Apărării, Gavin Williamson, a emis ideea creării unei noi baze militare în Marea Chinei de Sud.
China a construit o serie de insule artificiale în regiune şi revendică de asemenea Insulele Spratly şi Paracel.
De asemenea, China a acuzat recent distrugătorul USS McCampbell că a navigat în apele sale teritoriale, după ce nava a pătruns la începutul acestei luni în interiorul zonei de 22 km din jurul insulelor Tree, Lincoln şi Woods, revendicate de Beijing.
Nu numai că Beijingul urmăreşte să îşi extindă prezenţa în regiune, dar doreşte de asemenea să provoace superioritatea maritimă a Statelor Unite. China deţine în prezent 150 de nave şi peste 50 de submarine.
În plus, China şi SUA sunt prinse într-un război comercial care a contribuit la deteriorarea relaţiilor bilaterale. De asemenea, un semnal îngrijorător pentru SUA este faptul că Beijingul a început deja operaţiuni de explorare în Oceanul Indian.