Evgheni Şevciuk: Apropierea Moldovei de Uniunea Europeană va agrava relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol

Apropierea Moldovei de Uniunea Europeană, în special parafarea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb în cadrul Summit-ului "Parteneriatului Estic" din luna noiembrie curent, va agrava relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. De această părere este pretinsul lider al regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk. Potrivit "Infotag", el a declarat, joi la Tiraspol, în cadrul unei conferinţe de presă, că Transnistria "respectă decizia vecinilor săi, însă, are alte priorităţi".
Liderul regiunii transnistrene Evghenii Şevciuk. (VADIM DENISOV / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
29.08.2013

Apropierea Moldovei de Uniunea Europeană, în special parafarea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb în cadrul Summit-ului "Parteneriatului Estic" din luna noiembrie curent, va agrava relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. De această părere este pretinsul lider al regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk. Potrivit "Infotag", el a declarat, joi la Tiraspol, în cadrul unei conferinţe de presă, că Transnistria "respectă decizia vecinilor săi, însă, are alte priorităţi".

"Din punct de vedere politic şi economic, republica se orientează spre Est, iar parafarea acestor Acorduri şi realizarea lor poate duce la creşterea tensiunilor la graniţa moldo-transnistreană şi în Zona de Securitate", consideră pretinsul preşedinte al RMN.

El şi-a exprimat temerea că odată cu instalarea graniţelor pe Nistru "cetăţenii Federaţiei Ruse şi Ucrainei, care locuiesc în Transnistria vor fi puşi într-o situaţie complicată". El şi-a exprimat speranţa că autorităţile Republicii Moldova "vor întreprinde toate măsurile necesare pentru a evita problemele de circulaţie cu care s-ar putea confrunta cetăţenii".

Şevciuk nu a exclus că va creşte presiunea economică asupra Transnistriei pentru "a o obliga să accepte anumite decizii politice".

"Parafarea documentelor la Vilnius poate genera limitarea volumului de export a mărfurilor transnistrene pe piaţa din Europa. Dacă aceste măsuri vor fi întreprinse de comun cu partenerii noştri din Ucraina, acest lucru va duce la o presiune şi mai serioasă asupra economiei Transnistriei, ceea ce va genera pierderi bugetare, va înrăutăţi situaţia locuitorilor republicii. În asemenea situaţie vom fi nevoiţi să întreprindem măsuri pentru apărarea intereselor cetăţenilor noştri", a avertizat Şevciuk.

El a subliniat că "acţiunile unilaterale ce vor înrăutăţi situaţia cetăţenilor transnistreni va duce la o poziţie şi mai radicală în chestiunea ce vizează statutul Transnistriei".

Potrivit liderului din stânga Nistrului, Transnistria va ridica mai insistent problema punerii în aplicare a Memorandumului din 1997, care prevede că Tiraspolul are dreptul să desfăşoare activitate economică externă independentă. "Pe document este semnătura OSCE, a Rusiei şi Ucrainei. Aceste două ţări sunt state garant şi participante la procesul de negocieri, ele sunt responsabile pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea angajamentelor asumate", consideră el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor