Europa se apropie de momentul adevărului

O vorbă spune că banii nu au miros, dar toate marile crize emană un iz înţepător: încep cu un scandal. Dedesubturile conturilor Enron şi ipotecile subprime au detonat acum zece ani criza financiară. Grecii au provocat nesfârşita criză europeană admiţând că au minţit cu seninătate asupra conturilor lor publice, la sfârşitul anului 2009. Acum suspiciunile privind bilanţul băncilor spaniole şi deficitul, alimentate de guvern şi de însăşi Banca Naţională, deschid o nouă etapă a crizei europene în acest coşmar din care nu putem să ne trezim, scrie marţi ziarul El Pais.

Grecia şi sistemul financiar spaniol, cu perspectiva naţionalizării Bankia, sunt noile spectre invocate de Europa pentru a speria copiii. Ceea ce părea imposibil şi chiar de neînchipuit devine acum o realitate aflată pe buzele tuturor: Europa nu s-a aflat niciodată mai aproape de o ruptură (în partea de jos prin Grecia) sau de salvarea uneia din marii săi parteneri (ajutoare Spaniei pentru băncile sale). Ambele opţiuni sunt foarte delicate, iar prudenţa obligă la evitarea lor. În primul rând de teamă: ar avea potenţiale efecte devastatoare de contagiere. Şi pentru că există marjă de manevră: Europa poate ridica piciorul de pe pedala austerităţii; BCE are o amplă capacitate de manevră; Spania nu se află încă în zona de intervenţie. 'Există o cale, deşi tot mai îngustă, pentru a ieşi din impasul Greciei şi băncii spaniole, dacă există voinţă politică', spun surse europene.

În ultimul moment apare ceva care reuşeşte să desfacă nordul gordian. Potrivit lui François Hollande, merită încercată salvarea băncii spaniole; cancelarul Angela Merkel a sugerat un referendum asupra euro în Grecia şi merge înainte cu planurile sale de austeritate, chiar dacă ştie că marile crize europene au început în Balcani. Toate acestea obligă Europa la o schimbare de scenariu de ultimă oră pentru viitoarele summituri. Cel de la sfârşitul săptămânii trecute a fost un prilej pentru a-l prezenta lumii pe Hollande şi ideile sale de creştere; acum tensiunile obligă la revoluţionarea agendei. Merkel, Hollande şi restul grupului trebuie să răspundă la întrebări cruciale. Trebuie să iasă Grecia din euro, dacă mecanismele de salvare nu funcţionează iar grecii sunt dezamăgiţi? Trebuie să ceară bani Spania pentru a-şi ajuta băncile să-şi astupe găurile, deşi ar putea să nu funcţioneze? Şi, nu în ultimul rând, crede Europa în propriul său proiect?

Se impun răspunsuri, niciunul convingător. Obişnuitul discurs apocaliptic, agravat de cele întâmplate în ultimele 15 zile şi cu tendinţa de exagerare a crize de profeţii economici. Sau negarea: lipsa de acţiune, cu Comisia europeană transformată într-o statuie de sare aşteptând ca Berlinul şi Parisul să-i indice drumul. Şi Bruxelles-ul, lipsit de imbold politic, limitându-se să avertizeze Grecia că nu va face nicio concesie, indiferent de viitorul rezultat al urnelor. În ce priveşte răspunsul la criza bancară spaniolă, Bruxelles-ul se învăluie într-o ceaţă de tăceri şi subînţelesuri, imposibil de descifrat.

'Ambele lucruri, o ieşire a Greciei cu consecinţe grave şi o intervenţie în banca spaniolă, sunt tot mai probabile. Dacă au loc şi nu asistăm la un impuls extraordinar al BCE şi pieţelor, dar şi al Berlinului, Parisului şi instituţiilor europene, cu paşi clari spre o uniune politică, vor exista cozi la bancă, ieşiri masive de capital şi un lanţ de falimente în celelalte ţări', este de părere profesorul de la Harvard, Ken Rogoff, autor al monumentalei istorii a crizelor financiare din ultimele opt secole.

'Bunul simţ arată că Europa nu a rezistat timp de doi ani şi jumătate cu Grecia pentru a lăsa acum în voia sorţii această ţară şi a angaja o criză cu consecinţe de neimaginat. Liderii europeni nu sunt inconştienţi şi ştiu că Spania este de două ori mai mare şi că o intervenţie, fie şi la o singură bancă ar putea fi începutul sfârşitului, prin urmare ne aşteptăm la un remediu via BCE. Uneori trebuie să dai de fund pentru a reacţiona', conchide un diplomat.