Epidemia MERS: Sud-coreean tratat în Slovacia suspectat de infecţie
alte articole
Într-un spital din Slovacia este testat un bărbat sud-coreean suspectat că ar fi infectat cu mortalul virus MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), conform BBC.
Dacă este confirmat, ar fi primul caz de MERS în Europa de la apariţia sa în Coreea de Sud în 20 mai.
“Este vorba de un cetăţean sud-coreean în vârstă de 38 de ani. Suferă de diaree, febră şi leziunii ale pielii", a declarat purtătoarea de cuvânt a spitalului, Petra Stano Matasovska. Ea a precizat că rezultatele analizelor sângelui persoanei spitalizate ar putea fi cunoscute duminică seară, conform Agerpres.
Autorităţile slovace au declarat că pe moment barbatul se află în stare stabilă. Bărbatul din Slovacia lucrează pentru un subcontractor al producătorului sud-coreean de automobile Kia.
Autorităţile sud-coreene au raportat 7 cazuri noi de infecţii, ridicând numărul total la 145. Conform datelor, 14 oameni au murit până acum în Coreea de Sud.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că epidemia de MERS este “extinsă şi complexă”, adăugând că se aşteaptă apariţia de noi cazuri.
Virusul mortal a declanşat în Coreea de Sud cel mai mare focar de infecţie în afara Orientului Mijlociu, unde, conform oficialilor locali ai sănătăţii, primul caz de MERS la oameni a fost înregistrat în 2012 şi unde toate infecţiile au fost limitate la spitale şi toate victimele au mai avut alte afecţiuni.
Se crede că MERS are legătură cu Sindromul Respirator Acut Sever (SARS), care a ucis sute de oameni în cadrul unei epidemii extinse în 2003 pe cuprinsul Asiei. Deşi coronavirusul MERS este considerat a fi mai puţin infecţios decât SARS, totuşi este mai letal.
În prezent nu există un vaccin pentru acest virus care se răspândeşte prin contact apropiat cu persoanele infectate, fără a fi însă aeropurtat.
Rata de deces a acestui virus este de aproximativ 35%, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.