Coreea de Sud: Epidemia de MERS provoacă cea de-a 7-a victimă
alte articole
Coreea de Sud a raportat marţi cel de-al 7-lea deces provocat de Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS), care a început recent să se răspândească în această ţară.
Marţi, au fost raportate de asemenea 8 cazuri noi de infecţie, numărul total de pacienţi infectaţi ajungând la 95 în Coreea de Sud.
Premierul sud-coreean Choi-Kyung-hwan a declarat în timpul unei întâlniri cu oficialii sănătăţii că guvernul său încearcă să pună capăt crizei MERS în următoarele câteva zile.
“Aşadar, am decis să ... lansăm un răspuns activ şi complet, cu scopul eliminării crizei MERS în această săptămână”, a declarat Choi. În plus, el şi-a manifestat îngrijorarea faţă de ameninţarea pe care acest virus mortal o poate prezenta pentru economia ţării şi societatea în ansamblu.
De la primul caz de MERS raportat în 20 mai, în Coreea de Sud s-a răspândit în public teama şi neliniştea faţă de acest virus.
Peste 2.800 de oameni au fost plasaţi sub carantină în Coreea de Sud şi peste 2.000 de şcoli au fost de asemenea închise ca o măsură de precauţie.
În prezent nu există un vaccin pentru acest virus care se răspândeşte prin contact apropiat cu persoanele infectate, fără a fi însă aeropurtat.
Majoritatea cazurilor de MERS au fost înregistrate în Arabia Saudită, aceasta fiind una dintre cele 20 de ţări în care a fost descoperit virusul. Epidemia din Seul este cea de-a doua ca mărime din întreaga lume, susţine Deutsche Welle.
Infecţia virală este considerată că are legătură cu Sindromul Respirator Acut Sever (SARS), care a ucis sute de oameni în cadrul unei epidemii extinse în 2003 pe cuprinsul Asiei. Coronavirusul MERS este considerat a fi mai puţin infecţioasă dar mai letală a SARS.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.