Emilia Şercan: La Ministerul Educaţiei are loc o veritabilă restauraţie. "The horror team" a fost desăvârşită

La Ministerul Educaţiei tocmai a fost "desăvârşită" ceea ce s-ar putea numi "the horror team", şi-a exprimat nemulţumirea jurnalista Emilia Şercan.
Andrei Pricopie
27.01.2017

alte articole

Emilia Şercan (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
27.01.2017

În toată agitaţia ultimelor zile, la Ministerul Educaţiei are loc o veritabilă restauraţie prin readucerea în funcţii a celor care sunt responsabili, legal, dar şi moral, de starea deplorabilă a învăţământului universitar, de nivelul extrem de ridicat al plagiatului şi de neaplicarea standardelor de integritate academică, a tras un semnal de alarmă jurnalista Emilia Şercan.

"La Ministerul Educaţiei tocmai a fost "desăvârşită" ceea ce s-ar putea numi "the horror team": Liviu Pop, Gigel Paraschi şi Gabriel Liviu Ispas, toţi trei numiţi pe funcţii de secretar de stat", a declarat jurnalista.

Emilia Şercan, cunoscută pentru implicarea sa în deconspirarea înalţilor demnitari care şi-au obţinut doctoratele prin furt intelectual şi a vastelor reţele de academicieni de "carton", le-a făcut şi o scurtă prezentare celor trei demnitari:

Liviu Pop este ministrul Educaţiei din 2012, cel care a desfiinţat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) exact când se pregătea să îi dea verdict de plagiat lui Victor Ponta. În clădirea CNATDCU a fost tăiat curentul atunci astfel încât să fie împiedicat accesul la computere pentru a nu se apuca redactarea deciziei de plagiat. Între timp, Pop a apucat să semneze desfiinţarea CNATDCU.

Gigel Paraschiv a fost secretar de stat în ministerul Educaţiei pe vremea miniştrilor Pop, Cîmpeanu şi Curaj. A plecat prin demisie în prima săptămână după numirea lui Mircea Dumitru. Anul trecut, pe când era secretar de stat responsabil pe învăţământul superior, a fost numit şi în conducerea şcolii doctorale a Academiei Naţionale de Informaţii a SRI.

Adică el era membru în conducerea instituţiei pe care trebuia să o supravegheze. În plus, Gigel Paraschiv este membru în celebra Academie de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN), înfiinţată de Gabriel Oprea, preluată de George Maior, şi plasată, ulterior, spre păstrare lui Remus Pricopie. Şi Pricopie a fost ministru al Educaţiei, nicio coincidenţă, aş zice.

Gabriel Ispas a fost secretar general adjunct, iar apoi a ajuns secretar de stat în Ministerul Educaţiei, responsabilitatea sa fiind partea juridică - nu doar chestiunile legislative, dar şi reprezentarea în instanţă. De ce ar fi important lucrul asta? Este doar dacă ne gândim că Gabriel Oprea, Petre Tobă sau Victor Ponta au contestat în instanţă retragerea titlului de doctor, iar procesele le au cu Ministerul Educaţiei, nu cu CNATDCU.

Şi mai sunt şi vreo alte 9 persoane care cer retragerea titlului de doctor, în frunte cu procurorul general adjunct al României, Bogdan Licu. Gabriel Ispas este şi el fost membru în ASSN, coleg pentru scurt timp cu Maior, Oprea, Dâncu, Mihalache, Coldea, Hellvig, Tobă sau Cîmpeanu. După ce scandalul legat de ASSN a luat amploare, Ispas şi-a dat demisia din ASSN în ianuarie 2016, odată cu Hellvig, Coldea şi Tobă.

"Având în vedere toate lucrurile astea, dar şi faptul că ministrul actual, Pavel Năstase, este şi el plagiator, mi-e greu să plec de la prezumţia de bună-credinţă, şi mi-e teamă că oricât vom sta cu ochii pe ei, vor continua să fie aprigi apărători ai plagiatorilor şi vor sta de şase hoţilor intelectuali, la fel cum au făcut şi până acum", a concluzionat Emilia Şercan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor