"Ordonanţele-elefant". Mihai Şora: Educaţi-vă copiii şi bunicii ca să eliberăm ţara de jefuitorii ei

Guvernanţii nu sunt propulsaţi acolo pe un post în care pot să decidă de capul lor. Ei trebuie să reprezinte interesele societăţii, nu să facă legi pentru ei, pentru a-şi salva propriile interese, a atras atenţia filozoful Mihai Şora.
Andrei Pricopie
27.01.2017

alte articole

Mihai Şora (Facebook)
Andrei Pricopie
27.01.2017

Participant la masivele proteste din Capitală împotriva "ordonanţelor-elefant" promovate de PSD-ALDE, filozoful Mihai Şora îi îndeamnă pe români, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, să îşi educe copiii şi chiar bunicii, acolo unde este nevoie, astfel încât să putem "elibera această ţara de jefuitorii ei".

"Dragii mei, am văzut oameni tineri şi mai puţin tineri, oameni care înţeleg ce se întâmplă în România de astăzi, preţuiesc democraţia participativă, sunt responsabili şi nu pot fi nici manipulaţi, nici cumpăraţi. Este România care gândeşte şi care pricepe ce citeşte. Suntem oameni care ne cunoaştem drepturile, după cum cunoaştem şi obligaţiile celor ajunşi la Putere, prin vot democratic", a declarat Mihai Şora.

Potrivit filozofului, democraţia este autoguvernare prin intermediul unor delegaţi aleşi, care reprezintă interesele societăţii şi care stau sub supravegherea societăţii, astfel că nu poţi să faci legi pentru tine, pentru a-ţi salva propriile interese.

"Trăim în Cetate, în aceeaşi Cetate în care trăiesc şi cei care ne guvernează. Şi care ne guvernează pentru că i-am ales NOI ca să ne guverneze, în limitele mandatului pe care noi li l-am acordat. Nu sunt propulsaţi acolo pe un post în care pot să decidă de capul lor. Sunt limitele între care pot să fie luate deciziile. Nu sub, nu deasupra: în interiorul acestor limite!

Eu, personal, n-am votat cu cei care sunt la Putere. Mi-am utilizat dreptul şi libertatea mea de a vota aşa cum am considerat eu de cuviinţă. Dar asta nu înseamnă că urmează să fiu exclus de la drepturile cetăţeneşti. Iar unul dintre aceste drepturi este acela de a ieşi în stradă atunci când guvernanţii greşesc sau abuzează de poziţia lor", a subliniat Mihai Şora.

Filozoful s-a bucurat să vadă tineri şi copii la protestele de săptămâna trecută pentru că, în opinia lui, şcoala civismului trebuie să înceapă de la vârstele mici.

"Educaţi-vă copiii, oameni buni, pentru că lor le aparţine viitorul. Acolo unde este nevoie, educaţi-vă bunicii: ascultaţi-i şi învăţaţi-i să vă asculte. Nu va fi simplu, dar este primul pas pentru ca să putem trăi omeneşte, respectându-ne unii pe ceilalţi. Şi eliberând această ţară de jefuitorii ei", a precizat Mihai Şora.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor