„Ei nu vor un stat român mare, puternic şi deştept” - general Ion Costaş (Video)
alte articole
Prezent la Congresul Diasporei Unioniste organizat în aceste zile la Bucureşti de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, gen. Ion Costaş, fostul ministru al Apărării şi fost ministru de Interne al Republicii Moldova a opinat că, în acest moment unirea Moldovei cu România este doar o dorinţă, dar de la dorinţă până la realitate este un pas foarte mare şi greu:
„Vorbim că ne unim, că intrăm în Uniunea Europeană, sunt poveşti, societatea nu e pregătită pentru acest mesaj, pentru asta e de lucrat foarte mult şi intens”, a mai declarat Costaş adăugând că pentru unire va trebui luptat nu doar cu mentalitatea comunistă din Moldova ci va trebui surmontat şi obstacolul extern.
„Nimeni pe plan internaţional nu va privi cu simpatie integrarea unităţii noastre. În 90, în 91, eu vă spun ca specialist, s-a încercat problema respectivă şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat... Germania a dominat şi s-a divizat Iugoslavia (Germania a recunoscut unilateral independenţa Croaţiei şi Slovaciei n.r.), dar scenariul era făcut pentru România. (...) Ne vor susţine numai cei care vor avea un interes. Iar guvernanţii noştri, diplomaţia noastră vor trebui să identifice care este interesul marilor puteri în regiunea noastră.(...) Până acum nu ştiu ca guvernanţii noştri să fi discutat subiectul unirii cu alte guverne din zonă sau cu interese şi influenţe în zonă. Nu îmi amintesc să existe un document oficial programatic care să afirme dorinţa de unire a României cu Basarabia. Ba, mai mult, eu cunosc din toate resursele pe care le deţin eu că nici Franţa nici Germania nu vor Unirea Basarabiei cu România. Ei nu vor un stat român puternic şi deştept”, a concluzionat Costas.
Venit în România după ce Moldova a pierdut războiul din Transnistria iar pro-sovieticii l-au declarat indezirabil, Costaş a explicat că Republica Moldova este condusă din 94 până încoace de "parto-sovietici". Mai mult, ţara, condusă de comunişti şi foşti colaboratori KGB a ajuns să nu îşi mai respecte eroii:
"Cu părere de rău, nici în timpul lui Snegur, nici în timpul lui Lucinschi, nici în timpul lui Voronin, nici în timpul lui Timofti şi mai mult vorbim de Mişa Lupu (preşedinte PLM) şi de Ghimpu (preşedinte PDM), nu au acceptat ca toţi aceia care au căzut pe linie de front şi au murit şi au rămas orfani, văduve, să fie oferit Ordinul Republicii. Naţiunea nu respectă eroii care au murit pentru neam, pentru ţară, pentru demnitatea, onoarea şi integritatea acestui stat", a adăugat Ion Costaş.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.