Efectul Simion. Economist: Miliarde de euro fug acum

Euro a trecut de 5 lei, a atins 5,08 şi doar vânzările masive de valută de către BNR împiedică degringolada, atrage atenţia profesorul universitar de economie, Bogdan Glăvan.
În condiţiile în care, potrivit G4Media, BNR a cheltuit luni aproximativ 2 miliarde de euro pentru a stabiliza cursul leului, după ce George Simion a obţinut victoria în primul tur al alegerilor prezidenţiale, Glăvan atrage atenţia că miliarde de euro fug chiar acum iar nota de plată o decontează poporul român.
"Miliarde de euro fug acum. Dacă ar plăti Simion şi junta militară din spatele lui toate astea, n-ar fi o problemă, dar le plătim noi. Nu vine Simion cu bani de-acasă să acopere toate promisiunile aberante pe care le face. Nu vin mercenarii cu bani, ăia vin să pună mâna pe bani
Nu transformă Georgescu nanoboţii în euro, ca să ne ţină de foame.
Peste graniţă, bulgarii se pregătesc să adere la euro, deja preţurile vor fi afişate şi în leva şi în euro. Noi ne pregătim de, scuzaţi expresia, resetare", avertizează Glăvan.