Efectele nefaste ale smartphone-ului asupra somnului
Utilizarea smartphone-ului după orele 21: 00 are efecte negative asupra somnului şi cauzează stări de oboseală a doua zi, informează Le Nouvel Observateur.
Oameni de ştiinţă de la Universitatea Michigan din SUA au studiat impactul pe care îl are asupra somnului utilizarea smartphone-ului după orele 21.00. Într-un studiu publicat în revista 'Organizational Behavior and Human Decision Process', cercetătorii americani afirmă că o astfel de utilizare afectează calitatea somnului şi, drept consecinţă, cauzează oboseală a doua zi.
În cadrul studiului au fost intervievate 82 de cadre superioare şi 161 de funcţionari, cu privire la felul în care îşi utilizează ei smartphone-urile şi la forma lor fizică. Fiecărui participant i s-a cerut să facă precizări cu privire la ora la care şi-au folosit smartphone-ul pentru ultima oară în ziua respectivă şi în ce scop.
O primă serie de întrebări era pusă la ora 6 dimineaţa, pentru a cunoaşte calitatea somnului lor în timpul nopţii şi eventuala senzaţie de epuizare de dimineaţă. O a două serie de întrebări era pusă la orele 16: 00, pentru a evalua motivaţia muncii la participanţi.
S-a putut constata că utilizarea unui smartphone după orele 21: 00 afectează calitatea somnului, implicând o mare oboseală dimineaţa şi fiind însoţită cu o mai puţin bună motivaţie a muncii de-a lungul întregii zile.
Grupul de 161 de funcţionari a fost testat de asemenea în ceea ce priveşte modul în care ei utilizează ordinatoarele - fixe sau portabile - tabletele şi televiziunea. S-a dovedit că tocmai telefonul mobil are cele mai nefaste efecte asupra somnului.
Acest rezultat l-a condus de altfel pe unul dintre autorii studiului, Russel Johnson, să declare într-un comunicat că 'smartphone-urile sunt aproape perfect concepute pentru a perturba somnul'. Una dintre explicaţiile pentru nocivitatea mai mare a smartphone-urilor comparativ cu alte aparate ar putea-o constitui tipul de lumină pe care acestea îl emit: faimoasa 'lumină albastră' a cărei intensitate este mai mare pe ecranele smartphone-urilor. Acest tip de lumină ar avea o influenţă negativă asupra producţiei de melatonină, o substanţă chimică secretată de organismul nostru şi care favorizează somnul.
Studii au dezvăluit că retina captează celule ganglionare cu melanopsină, care îndeplinesc o funcţie non-vizuală. În funcţie de lumina pe care o primesc, aceste celule activează nucleul responsabil de somn. Astfel, cu cât lumina este mai intensă şi mai albastră - precum LED-ul - cu atât mai mult întârzie aceasta orologiul biologic.