Economiştii avertizează că datoria Spaniei scapă de sub control

Mai mulţi profesori universitari şi economişti spanioli îi cer premierului Mariano Rajoy să spună adevărul despre povara datoriei naţionale, pe fondul amplificării apelurilor ca Spania să părăsească Uniunea Europeană.
Premierul spaniol Mariano Rajoy. (Cesar Manso/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
28.03.2017

Ei susţin că este absolut esenţial ca guvernul condus de Partidul Poporului să furnizeze imediat cifre exacte despre PIB-ul ţării, în condiţiile în care povara datoriei atârnă pe umerii contribuabililor.

Economistul Robert Centeno susţine că administraţia instabilă condusă de Rajoy, care se află într-un impas de la controversatele alegeri din 2015, nu este cinstită în privinţa condiţiilor economice curente ale Spaniei.

Şi există apeluri tot mai puternice ca Rajoy să dezvăluie cifrele, în contextul unei temeri serioase că Spania ar putea fi la un pas de default în privinţa unor împrumuturi care nu pot fi plătite timp de o jumătate de secol.

Centeno a precizat: „Oamenii nu ştiu cu adevărat ce tip de pericol reprezintă datoria naţională pentru vieţile lor.

Mass media din Spania pur şi simplu confirmă cifrele 'oficiale' oferite de guvern.

Datoria oficială este acum de 1,1 trilioane de euro, dar datoria este mult mai mare.

Daţi-mi voie să spun că doar un miracol ar reduce această datorie dar, chiar şi în acest caz improbabil, Spania va trebui să ofere Bruxelles-ului datele reale privind datoria sa naţională.

Această valoare totală a datoriei, care nu are nimic de-a face cu dosarul pe care l-am trimis autorităţilor europene, este publicată la fiecare trei luni de Banca Spaniei sub numele de 'pasive circulante'. Iar ultima cifră oferită de Banca Spaniei este de 1,56 trilioane de euro.

Aceasta este datoria publică. Datoria generată de guvernul central, de comunităţile autonome, guvernul local şi serviciile de securitate socială.

Ceea ce încerc să spun este că cifra totală a datoriei naţionale a Spaniei este o minciună uriaşă.

Trebuie doar să faceţi calculele”.

Centeno susţine că Spania se îndreaptă spre punctul în care va deveni o economie din lumea a treia.

Într-un interval de doar trei decenii, Spania a căzut de pe locul 9 pe locul 14 în topul celor mai mari economii ale lumii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor