Economist, semnal de alarmă: Ne îndreptăm spre un acord de urgenţă cu FMI

Economisul Adrian Negrescu a avertizat, luni, pe pagina sa de socializare, că "explozia" cheltuielilor bugetare ar putea duce la o criză economică asemănătoare cu cea din 2008 şi chiar la un acord de urgenţă cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
„La cum arată execuţia bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul cunoscut de la precedenta criză. Asta în condiţiile în care, după primele cinci luni, avem o creştere de 11,3% a cheltuielilor cu salariile bugetare. În acest an, cheltuielile cu salariile ar urma să crească cu aprox. 25%. Să nu uităm că, anul trecut, Guvernul a crescut iresponsabil veniturile bugetarilor în medie cu 38%. Nu avem cum să continuăm în acest ritm, cu un buget în care cheltuielile cu salariile şi pensiile au ajuns să acopere 97% din încasările fiscale”, a afirmat Adrian Negrescu.
Potrivit economistului, din cauza unor politici populiste ale guvernării precedente, efectele pot duce la un colaps economic, care necesită un acord de urgenţă cu FMI.
„Guvernul Ciolacu a dat foc ţării, crescând iresponsabil salariile şi pensiile. În plus, s-a împrumutat fără nicio limită, ducând efortul de plată al ţării la un nivel nesustenabil. În iulie ar trebui să plătim 12 mld. lei, în octombrie 10 miliarde, iar în noiembrie încă 16 mld. lei, bani pe care statul nu îi are. Aşa cum estimam, ne îndreptăm spre un acord de urgenţă cu FMI. Probabil în baza acestuia se vor tăia salariile, va creşte TVA nu la 21 ci la 24% şi nu este exclus, în cel mai rău caz, să fie anulate şi punctele de stabilitate din zona de pensii”, a conchis Adrian Negrescu.