Dumitru Alaiba îi cere prim-ministrului Chicu să restabilească transparenţa şi accesul la informaţie pe timp de pandemie
alte articole
Transparenţa şi accesul la informaţie acum sunt mai importante ca niciodată, mai ales când este vorba de cheltuieli, consideră deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Dumitru Alaiba, punctând că este inadmisibil ca sub paravanul stării de urgenţă, autorităţile să distrugă acest drept fundamental al cetăţeanului.
„Chiar în prima decizie după instituirea stării de urgenţă, accesul la informaţie a fost de facto neutralizat. Transparenţa cheltuielilor – necalitativă. Sunt chestii care trebuie refăcute urgent” a specificat deputatul PAS, adăugând că după iniţierea unei petiţii în acest sens, s-a adresat şi oficial premierului Chicu cu un demers.
În legătură cu starea de urgenţă instituită în Republica Moldova pentru a combate pandemia de coronavirus, Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) îi revine sarcina complicată de a gestiona o situaţie de criză pentru care Moldova, ca şi alte ţări ale lumii, nu este pregătită, a subliniat parlamentarul de la Chişinău.
„Pentru a depăşi această criză, fiecare trebuie să contribuie, iar eficienţa acţiunilor întreprinse depinde foarte mult de modul în care populaţia va înţelege şi accepta deciziile autorităţilor. Există unele acţiuni de termen scurt care pot conduce la îmbunătăţirea încrederii populaţiei în faptul că autorităţile depun toate eforturile pentru a remedia criza. Ele ţin de accesul la informaţie, de transparenţă, dar şi de comunicare sinceră fără a ţine cont de interesele şi considerentele politice”, scrie Alaiba pe blogul personal.
Totodată, acesta a specificat că se impun urgent schimbări radicale de strategie, şi anume:
1. Accesul la informaţie trebuie restabilit - triplarea termenului pentru accesul la informaţie nu încurajează şi nu stimulează deschiderea instituţiilor şi cu siguranţă nu sporeşte încrederea cetăţenilor în stat în această perioadă crucială.
2. Transparenţa achiziţiilor de urgenţă - fără transparenţă, cetăţeanul în continuare va avea percepţia că banul public se delapidează ca totdeauna.
„Adiţional alocaţiilor financiare din buget, mai multe autorităţi centrale şi locale au iniţiat colectări de fonduri de la populaţie. Este important ca populaţia să cunoască cu exactitate cât s-a adunat în total, cum s-au utilizat aceşti bani, ce necesităţi mai sunt.
Populaţia trebuie să cunoască cât s-a alocat din buget, cât s-a adunat din donaţii, cum s-au utilizat aceşti bani, cât s-a cheltuit, ce cheltuieli planificate sunt cunoscute, ce stocuri sunt în dotare, ce stocuri trebuiesc suplinite, câte teste s-au făcut, câte teste mai există”, a explicat Dumitru Alaiba.
Mai mult decât atât, acesta a subliniat că ar fi un rol bun pentru câţiva membri ai opoziţiei alături de o echipă de experţi din societatea civilă, care să-şi dedice non-stop atenţia şi timpul unui singur obiectiv – transparenţa maximă, timp în care executivul se poate concentra pe eforturile de gestionare a crizei. „Ne asumăm să creăm acest grup care nu va fi sub nici o formă sub controlul politic sau administrativ al guvernării”.
Petiţia iniţiată în acest sens poate fi semnată AICI.