Două atacuri împotriva creştinilor din Bagdad soldate cu cel puţin 61 de morţi
alte articole
A fost un adevărat masacru de creştini în această dimineaţă în Irak, la Bagdad, în cartierul Dora. Una dintre bombe a explodat în faţa unei biserici şi a făcut 26 de morţi şi circa 40 de răniţi, în timp ce o altă bombă a provocat 35 de morţi şi 36 de răniţi. Aceasta a fost detonată în aer liber într-o piaţă din Athorien, un cartier sudic al capitalei Irakului.
"Acest atac a avut ca ţintă biserica şi cele mai multe dintre victime sunt creştine", a declarat un ofiţer de poliţie, explicând că explozia "a avut loc atunci când oamenii ieşeau din biserică", după slujba de Crăciun.
"Biserica ar trebui să fie un loc de dragoste şi pace, unde nu există război", a declarat episcopul Bisericii Sf. Iosif din Bagdad. Numărul creştinilor din ţară, în ultimii ani marcaţi de violenţe sectare, a fost redus drastic, trecând de la aproximativ 1–1,5 milioane înainte de 2003 la doar 500.000 în prezent
În Irak, conflictele inter religioase (şiiţi-sunniţi) şi interetnice (arabi-kurzi) sunt în creştere de la invazia americană din 2003 şi răsturnarea regimului condus de Saddam Hussein, sub care puterea aparţinea majoritar partidului sunnit Baas.
Coaliţia naţională, creată sub egida americanilor, i-a susţinut pe şiiţi şi kurzi. Ea a permis şiiţilor să domine guvernul şi kurzilor să aibă o largă autonomie. Sunniţii, rămaşi fără resurse şi fără putere, se opun marginalizării lor şi situaţia a dus la o creştere a influenţei grupărilor teroriste sunnite. Atentatele ce au loc aproape în fiecare zi în Irak produc multe victime. Peste 7.000 de persoane au fost ucise de la începutul acestui an, victimele fiind atât din rândul civililor cât şi al forţelor de ordine, conform unei estimării publicate de agenţia de ştiri AFP.