Dosarul Zambaccian, recurs la ICCJ
alte articole
UPDATE
Cererea de recuzare a avocaţilor lui Năstase a fost respinsă, astfel că luni la prânz şedinţa a fost reluată.
Alcătuit din preşedintele Aida Popa şi judecătorii Angela Dragnea, Rodica Cosma, Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan, completul de cinci judecători de la instanţa supremă a reluat luni judecarea recursurilor formulate de Adrian Năstase, Daniela Năstase şi Irina Paula Jianu în Dosarul "Zambaccian".
Avocaţii lui Adrian Năstase ceruseră luni dimineaţă recuzarea judecătoarei Ioana Bogdan din completul de cinci magistraţi care judecă recursurile din Dosarul "Zambaccian", pe motiv că a fost procuror DNA şi consilier al lui Daniel Morar şi contestând astfel legalitatea actelor în baza cărora a ajuns judecător la ICCJ.
***
În urma cererii de revocare depusă de soţii Năstase, judecarea recursului a fost suspendată, iar magistraţii analizează demersul fostului premier şi al soţiei sale.
Avocaţii fostului premier au motivat cererea de acuzare susţinând că judecătoarea Ioana Bogdan nu ar avea statut de judecător, întrucât a făcut parte şi din completul care a decis condamnarea la închisoare cu executare a lui Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii.
Luni dimineaţă, fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa, Dana Năstase, au depus două cereri de recuzare a judecătoarei Ioana Bogdan, unul dintre magistraţii completului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) care judecă recursul din dosarul Zambaccian.
Procurorii atacaseră cu recurs decizia dată în martie 2012 de completul de trei judecători de la ÎCCJ în dosarul Zambaccian, când Adrian Năstase a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru infracţiunea de luare de mită.
Fostul premier a primit mită în repetate rânduri sub forma de produse din China, care ar fi fost folosite la casele lui Adrian Năstase din Cornu şi Zambaccian, susţin procurorii.
în prezent, sentinţa finală aparţine completului de cinci judecători de la ÎCCJ.
Dacă achitarea va fi revocată, Adrian Năstase, care a primit în primă instanţă o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, s-ar putea întoarce în penitenciar, după ce a fost eliberat condiţionat în urma pedepsei ispăşite în dosarul Trofeul Calităţii.
De ce contestă DNA achitarea soţilor Năstase în dosarul Zambaccian
Achitarea în dosarul Zambaccian a fostului premier Adrian Năstase şi a soţiei sale, Dana Năstase a fost contestată la începutul lunii mai de către procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DNA).
Fostul premier a primit mită în repetate rânduri sub forma unor produse aduse din China, care ar fi fost folosite la casele lui Adrian Năstase din Cornu şi Zambaccian, susţin procurorii DNA.
Magistraţii au decis anterior achitarea soţilor Năstase pentru acuzaţia de luare de mită.
Cunoscut sub numele de Zambaccian, acesta este al treilea dosar de corupţie pentru care fostul premier a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, care l-au acuzat că a primit 630.000 de euro mită de la Irina Jianu, pentru a o menţine pe aceasta în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Adrian Năstase este acuzat în acest dosar şi pentru primire de foloase necuvenite de la fostul consul al României în China, Ioan Păun.
Chiar cu banii primiţi de la Irina Jianu, Adrian Năstase şi soţia sa, Dana Năstase, ar fi cumpărat bunuri din China, prin consulul Ioan Păun, căruia în schimbul acestei operaţiuni, i s-ar fi promis că va fi menţinut pe poziţia de consul.
Conform datelor din dosar, procurorii mai susţin şi că Năstase l-ar fi şantajat pe Ioan Păun pentru ca acesta să-şi schimbe declaraţia dată în faţa procurorilor DNA în faza de urmărire penală.
Adrian Năstase a fost trimis în judecată în mai 2010, iar la data de 30 martie 2012 completul Curţii Supreme l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind totodată achitat pentru infracţiunea de luare de mită.
Dana Năstase a fost condamnată şi ea la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru folosirea de acte vamale false, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.
În acelaşi dosar, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.
Reamintim că fostul premier a fost eliberat din închisoare în luna martie a anului curent, după ce a primit în 2012 o pedeapsă de doi ani cu executare.