Năstase s-a plâns la CEDO pentru sentinţa primită

"Nedreptatea" din sentinţa prin care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare a fost reclamată de acesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Anunţul a fost făcut joi de fostul premier care a mai precizat că nu a solicitat graţierea de la preşedintele Băsescu pentru că ar fi însemnat că îşi recunoaşte vinovăţia.
Adrian Năstase (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
18.04.2013

"Nedreptatea" din sentinţa prin care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare a fost reclamată de acesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Anunţul a fost făcut de fostul premier care a mai precizat că nu a solicitat graţierea de la preşedintele Băsescu pentru că ar fi însemnat că îşi recunoaşte vinovăţia.

"Voi căuta mai departe să găsesc un remediu juridic - şi e un lucru pe care nu l-am spus până acum - încă din decembrie am făcut plângere la CEDO în legătură cu această condamnare pentru că vreau pe mai departe să arăt felul incorect în care s-a desfăşurat procedura şi nedreptatea din sentinţa respectivă", a declarat Năstase, la Antena 3.

O cerere de graţiere către preşedintele Traian Băsescu nici nu a fost luată în calcul de Năstase: "Mi s-ar fi părut o umilinţă. Aş fi preferat să stau doi ani sau oricât în penitenciar. O cerere ar însemna recunoaşterea unei vinovăţii pe care eu o resping categoric. (..) Pentru mine o cerere de graţiere către Băsescu ar fi fost o altă umilinţă, pe care în niciun caz eu însumi nu aş fi acceptat să o îndur", a afirmat Năstase.

Fostul premier a amintit despre cererea Comisiei Europene din 2012 ca preşedintele interimar Crin Antonescu să nu acorde graţieri individuale. Aceasta a fost apreciată drept "o umilinţă la nivel naţional, la nivelul statului".

Năstase a fost condamnat la doi de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", pentru fapte de corupţie, şi a executat o treime din pedeapsă, după care a fost eliberat condiţionat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor