Lider PNL: PSD şi AUR, din nou împreună. Când un partid aflat în coaliţie îşi cheamă propriul premier în Parlament...

 
        Deputatul PNL Robert Sighiartău i-a criticat dur pe social-democraţi pentru că, alături de AUR, l-au chemat pe premierul Ilie Bolojan să dea explicaţii în faţa Parlamentului.
"PSD şi AUR, din nou împreună - de data asta ca să-l cheme la raport în Parlament pe Ilie Bolojan. 'Ora prim-ministrului' este prin definiţie un instrument al opoziţiei. Când un partid aflat în coaliţie îşi cheamă propriul premier în Parlament, nu e control democratic - e teatru politic. PSD vrea spectacol şi circ, nu reforme şi rezultate. Ilie Bolojan (PNL) nu se teme de dialog, dar nici nu va juca în piesele scrise de PSD şi AUR. Noi mergem mai departe cu reformele, cu seriozitate şi respect faţă de români", a scris Robert Sighiartău pe Facebook.
Reamintim că PSD îl convoacă pe premierul Ilie Bolojan în Parlament, luni, 3 noiembrie, la "Ora Prim-ministrului". Decizia a fost aprobată joi de conducerea Camerei Deputaţilor, cu sprijinul parlamentarilor PSD şi AUR. Solicitarea vine după anunţul Statelor Unite privind retragerea unei părţi dintre militarii americani staţionaţi în România, potrivit documentului depus de social-democraţi.
 
                 
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
        