Dosarul Lukoil, întors de magistraţi la Parchet
alte articole
Unul dintre cele mai grele dosare din România, dosarul Lukoil, în care prejudiciul estimat depăşeşte 1,76 miliarde euro, a fost restituit de Tribunalul Prahova către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, după ce, în decembrie, magistraţii au constatat neregularitatea rechizitoriului, relatează Realitatea net.
Potrivit sursei citate, magistraţii prahoveni au acuzat că unele acte materiale au fost dublate sau chiar triplate. Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare şi că procurorii nu au indicat activitatea infracţională concretă a inculpaţilor.
De exemplu, magistraţii susţin că la capitolul "în fapt", neregularitatea rechizitoriului constă în neindicarea activităţii infracţionale concrete a inculpaţilor, modul în care au contribuit la rezultatul socialmente negativ enunţat de procuror, prin raportare la atribuţiunile de serviciu etc.
"În cazul inculpatei persoană juridică Lukoil Europe Holdings BV Olanda, neindicarea unei anumite persoane fizice care să fi acţionat în numele său; neindicarea societăţilor comerciale favorizate de acţiunile inculpaţilor şi a interesului direct sau indirect al celor doi autori (Bogdanov Andrey şi Raţă Andrei) în cadrul societăţilor favorizate", se arată în decizia postată la acel moment pe portalul instanţelor.
Magistraţii au mai susţinut că, dacă s-ar considera că şi acţionarii SC Petrotel Lukoil SA sunt persoane vătămate, atunci toate aceste persoane trebuie identificate şi indicate.
Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au trimis în judecată, în august 2015, SC Petrotel Lukoil Ploieşti, directorul companiei, Andrey Iurevici Bogdanov, Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda şi alte cinci persoane, sub acuzaţia că au creat statului român un prejudiciu de 1,76 miliarde euro.
Pentru recuperarea prejudiciului de 7.597.094.338,10 lei, echivalentul a 1.766.766.125,10 EUR., procurorii au pus sechestru pe o serie de acţiuni, pe primele de emisiune deţinute de LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, acţionar majoritar în cadrul SC PETROTEL LUKOIL SA Ploieşti şi au instituit poprire pe conturi bancare ale PETROTEL LUKOIL SA Ploieşti şi EUROPE HOLDINGS BVATRIUM la bănci în străinătate.
Un alt aspect interesant în acest dosar, pe lângă dimensiunea uriaşă a evaziunii, constă în faptul că, potrivit euractiv.ro, care citează rechizitoriul procurorilor, filiala românească a Lukoil a făcut mai multe tranzacţii cu offshore-uri controlate de persoane aflate sub sancţiuni impuse de Uniunea Europeană.
”Un alt mecanism identificat în relaţiile comerciale ale SC Petrotel Lukoil SA este tranzacţionarea cu entităţi înregistrate în jurisdicţia off-shore şi care sunt controlate de persoane faţă de care există un regim sancţionator impus la nivelul Uniunii Europene. În ceea ce priveşte fondurile obţinute din aceste tranzacţii comerciale, se conturează ipoteza că sunt amestecate cu fonduri ilicite şi ulterior externalizate în cea mai mare parte către entităţile afiliate SC Petrotel Lukoil SA”, scriu procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în rechizitoriul din acest dosar, document obţinut de Euractiv.