Dosarul Bica. Comisia Juridică dă undă verde arestării deputatului Cătălin Teodorescu, dar îl salvează pe Marko Attila

Membrii Comisiei juridice din Camera Deputaţilor au dat marţi aviz favorabil pentru arestarea preventivă a deputatului Cătălin Teodorescu (PDL), acuzat de abuz în serviciu în acelaşi dosar în care este vizată şi şefa DIICOT, Alina Bica. În schimb, deputatul Marko Attila (UDMR) a fost salvat de colegii săi de la Comisia Juridică care au respins cererea de arestare preventivă înaintată de DNA.
Andrei Pricopie
02.12.2014

alte articole

Parlamentul român (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
02.12.2014

Membrii Comisiei juridice din Camera Deputaţilor au dat marţi aviz favorabil pentru arestarea preventivă a deputatului Cătălin Teodorescu (PDL), acuzat de abuz în serviciu în acelaşi dosar în care este vizată şi şefa DIICOT, Alina Bica. În schimb, deputatul Marko Attila (UDMR) a fost salvat de colegii săi de la Comisia Juridică care au respins cererea de arestare preventivă înaintată de DNA.

Dacă în cazul lui Cătălin Teodorescu cererea Parchetului a întrunit minimul de 14 voturi necesar aprobării, adică jumătate plus unu din numărul membrilor comisiei, deputatul UDMR a scăpat ca prin urechile acului - 13 voturi "pentru", două "împotrivă" şi două abţineri, potrivit Mediafax.

Procurorii DNA au arătat că Alina Bica, Marko Attila, Dragoş George Bogdan, Crinuţa Dumitrean (fosta şefă a ANRP), Cătălin Teodorescu (PDL) şi alte persoane, au făcut parte din comisia ANRP care a atribuit o despăgubire ilegală pentru un teren supraevaluat din Capitală, în favoarea afaceristului Gheorghe Stelian. Prejudiciul produs statului de comisie se ridica la aproximativ 62 milioane de euro.

DNA s-a sesizat din oficiu pe 15 octombrie 2014 în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni de corupţie privind reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren agricol de 13,0535 ha situat în Bucureşti.

Procurorii DNA susţin că, în 15 martie 2011, fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru - au aprobat în unanimitate raportul întocmit de evaluatorul Emil Nuţiu, privind soluţionarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, zis Stelu, pentru un teren agricol de 13 hectare din zona Plumbuita, în Sectorul 2 al Capitalei, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 61 de milioane de euro.

În prezent Alina Bica, Crinuţa Dumitrean, Lăcrimioara Alexandru, Dragoş Bogdan sunt în arest preventiv, Oana Vasilescu şi Sergiu Ionuţ Diacomatu sunt cercetaţi sub control judiciar, în timp ce în cazul deputatului Cătălin Teodorescu procurorii DNA aşteaptă votul din plenul Camerei Deputaţilor. În ceea ce îl priveşte pe omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiarul despăgubirii pentru terenul supraevaluat, acesta este cercetat sub control judiciar.

Şi renumitul om de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, este implicat în acest dosar. Potrivit DNA acesta ar fi primit zece milioane de euro - pentru a interveni pe lângă membrii comisiei ANRP.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor