Doru Giugula: Am înregistrat la CNAIM o plângere împotriva lui Robert Negoiţă

Epoch Times România
14.11.2011

Preşedintele Comisiei de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD Bucureşti, Doru Giugula, a declarat duminică că, la şedinţa CNAIM, a înregistrat o plângere din partea organizaţiei PSD Sector 3 împotriva lui Robert Negoiţă, document în care se menţionează că acesta a adus în partid persoane care fuseseră excluse anterior şi ar fi colaborat cu partide de la Putere.

El a spus că va solicita excluderea lui Negoiţă din PSD la prima şedinţă a CNAIM pe care vrea să o convoace cât mai urgent.

"În plângerea organizaţiei se arată că pe 10 noiembrie 2011 Robert Negoiţă a convocat o şedinţă în cadrul căreia a numit responsabili de zonă şi a atribuit funcţii unor persoane care au fost excluse din PSD. Ioan Pârvan, care a fost exclus în mai 2010 pentru că a înlocuit reprezentanţii PSD din secţiile de votare cu cei ai PNL, a fost numit secretar adjunct la PSD Sector 3. La fel a procedat şi în cazul lui Ion Maxim, Vasile Negoiţă, Costel Mitache şi unui alt prieten care nu e membru PSD", a susţinut Giugula.

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a contrazis, duminică, afirmaţiile lui Doru Giugula privind dezbaterea în cadrul Comisiei de Arbitraj şi Integritate Morală a partidului a unei cereri de excludere a sa din partid, susţinând că nu i s-au adus la cunoştinţă niciun fel de acuzaţii.

"Doru Giugula minte şi va plăti pentru chestiunea aceasta. Nu se discută astăzi nimic referitor la acest subiect. Nu se discută astăzi excluderea mea pentru că nu există propunerea de excludere din partea organizaţiei din care fac parte. În primul rând, trebuie să fie propunerea organizaţiei", a declarat Robert Negoiţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor