DOCUMENTAR - Diferenţe între un test cu rachetă şi lansarea unui satelit

(photos.com)
Epoch Times România
12.12.2012

Phenianul a lansat miercuri o rachetă cu rază lungă de acţiune sub pretextul plasării pe orbită a unui satelit, riscând să se izoleze şi mai mult de comunitatea internaţională, un gest pe care comunitatea internaţională l-a descris drept un test balistic.

ASEMĂNĂRI ŞI DIFERENŢE ÎNTRE LANSAREA UNUI SATELIT ŞI UN TEST CU RACHETĂ

În ambele cazuri, se lansează aceeaşi rachetă, singura diferenţă fiind ceea ce transportă - o încărcătură explozivă sau un satelit. În ambele cazuri, primul etaj al rachetei urmează să cadă în Marea Galbenă, iar al doilea etaj în Marea Filipinelor.

În cazul unui test balistic, proiectilul transportat de rachetă ar trebui să se întoarcă la sol, urmând o traiectorie în formă de parabolă. Experţii monitorizează cu atenţie traiectoria dispozitivului lansat în a treia etapă. Astfel, Statele Unite au anunţat că racheta nord-coreeană lansată miercuri a transportat un satelit, iar Japonia, al cărei teritoriu a fost survolat de dispozitivul nord-coreean, spune că nu a primit informaţii despre existenţa unor fragmente care să fi căzut pe teritoriul său.

Pe de altă parte, un satelit trebuie să se detaşeze de racheta care îl transportă la anumite viteze şi pe anumite traiectorii, pentru a se putea plasa pe orbită, în timp ce în cazul testelor balistice nu este nevoie de atât de multă precizie.

Experţii au subliniat în repetate rânduri că Phenianul nu dispune de infrastructura necesară pentru dezvoltarea de sateliţi, pentru testarea sau dezvoltarea lor şi de aceea comunitatea internaţională se teme că operaţiunea Coreei de Nord nu este altceva decât un test cu rachetă sub acoperire. Pe de altă parte, un oficial american declarase că nord-coreenii au instalat pe racheta pregătită pentru lansare un obiect rotund. Oamenii de ştiinţă au sugerat, însă, că ar putea fi vorba de un dispozitiv nefuncţional sau de un satelit rudimentar, bazat pe un proiect sovietic depăşit.

Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud au anunţat că nu văd nicio diferenţă între lansarea unui satelit sau un test balistic, pentru că în ambele cazuri sunt folosite acelaşi tip de rachete. Potrivit unor experţi internaţionali, racheta lansată miercuri este de tip Taepodong-2 şi a mai fost testată în iulie 2006, aprilie 2009 şi aprilie 2012.

SPECIFICAŢII TEHNICE PENTRU RACHETA TAEPODONG-2

Taepodong -2 este o rachetă cu două sau trei etaje de ardere şi cu o rază de acţiune cuprinsă între 6.000 şi 9.000 de kilometri, ceea ce înseamnă că ar putea fi folosită pentru un atac în Alaska. Pe o rachetă Taepodong-2, însă cu rază scurtă de acţiune, poate fi instalată o încărcătură explozivă de 650 până la 1000 de kilograme. Potrivit unui studiu, dacă încărcătura explozivă este mai mică, racheta poate zbura până la 10.000 de kilometri, putând ajunge, teoretic, până pe Coasta de Vest a Statelor Unite.

Potrivit unor rapoarte, o rachetă Taepodong cu două etaje de ardere are circa 35 de metri lungime şi un diametru de 2,2 metri.

SCOPUL LANSĂRII

Coreea de Nord a anunţat că intenţionează să lanseze un satelit de comunicaţii în cadrul unui program spaţial paşnic. Însă experţii în probleme militare şi proliferare au declarat că Phenianul a construit racheta Taepodong-2 pentru a o folosi, la un moment dat, împotriva Statelor Unite.

Experţii sunt de părere şi că Phenianul - ale cărui teste nucleare, din 2006 şi 2009, au fost considerate un succes parţial - nu dispune de tehnologia de a miniaturiza suficient un dispozitiv atomic pentru a-l instala pe o rachetă. Ar putea instala, însă, o bombă biologică sau radiologică.

Rachetele şi tehnologia folosită la construirea lor reprezintă o sursă importantă de venit pentru statele sărace, iar potrivit unor surse, Iranul s-a arătat interesat de achiziţionarea de rachete Taepodong-2.

PROBLEME TEHNICE

Taepodong-2 s-a confruntat cu mai multe probleme, deoarece este un hibrid între un model chinez şi o rachetă balistică de concepţie nord-coreeană cu rază medie de acţiune (Rodong). Acest lucru a dus la o serie de probleme structurale de zborul, care au limitat raza de acţiune a rachetei, potrivit unor experţi.

Taepodong-2 nu a zburat niciodată cu succes. Singurele sale teste, în 2006 şi în 2012, au eşuat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor