Doborârea regimului Assad va fi doar un 'preludiu'; urmează Iranul, consideră experţi

SUA îşi încheie deja pregătirile pentru o operaţiune armată de două zile, în timpul căreia urmează să fie iniţiate atacuri ţintite asupra obiectivelor din Siria, potrivit mass-media americane.
(photos.com)
Epoch Times România
28.08.2013

SUA îşi încheie deja pregătirile pentru o operaţiune armată de două zile, în timpul căreia urmează să fie iniţiate atacuri ţintite asupra obiectivelor din Siria, potrivit mass-media americane. Cu toate acestea, experţii sunt de părere că atacul din ce în ce mai probabil asupra Siriei, care ar putea avea loc sub pretextul utilizării de către Assad a unor arme chimice, nu va fi decât un preludiu şi urmează un atac asupra Iranului, notează cotidianul rus Izvestia.

Lângă coasta siriană se află deja o grupare maritimă formată din patru portavioane americane, dotate cu 400 de rachete. Se remarcă activitate şi la baza militară britanică situată în Cipru. Surse greceşti afirmă că Washingtonul i-a adresat Atenei o cerere în vederea utilizării a două obiective militare: baza Suda din Creta şi aeroportul Kalamata din peninsula Peloponez. În dotarea trupelor anti-Assad în curs de formare se află şi obiective militare din Turcia, lucru pe care l-a anunţat Ankara.

În opinia expertului francez Didier Billon, specialist în relaţiile dintre UE şi Orientul Mijlociu (OM) în cadrul Institutului pentru Relaţii Internaţionale şi Strategice (IRIS) de la Paris, 'Iranul, cu programul său nuclear, a fost de la bun început ţinta americanilor'. 'Prăbuşirea regimului sirian, apropiat Teheranului şi care nu s-a pliat niciodată în faţa Washingtonului, ridică ultima barieră în direcţia Iranului', explică Billon.

Opinia expertului francez este împărtăşită de preşedintele Asociaţiei internaţionale contrateroriste de antrenament, Josef Linder. 'Occidentul pune în aplicare în Orientul Mijlociu concepţia 'step by step', ale cărei verigi sunt Siria şi Iranul. Scopul final al acesteia îl constituie înlăturarea consecventă a jucătorilor puternici din regiune, pentru obţinerea de profit de pe urma comenzilor către industria militară şi de restabilire a infrastructurii distruse de acţiunile armate, precum şi obţinerea controlului asupra rezervelor strategice de combustibili', este convins Linder.

În opinia sa, ultimele evenimente atestă că 'stilistica acordurilor de la Versailles îşi pierde definitiv actualitatea'. Nimeni nu pleacă urechea la Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), iar 'lumea s-a întors în Evul Mediu, când orice superputere scuipă, de pe poziţii de forţă, pe probleme de drept internaţional'.

În această situaţie, singura speranţă a Teheranului este, după părerea lui Josef Linder, accelerarea lucrărilor în vederea creării bombei nucleare. Însă, tocmai un atare progres ar putea constitui un motiv pentru declanşarea unei operaţiuni armate a Occidentului.

Este adevărat că Washingtonul nu are deocamdată motive pentru iniţierea unei acţiuni militare. Teheranul nu refuză să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi îi acceptă pe teritoriul său pe inspectori. De asemenea, Iranul participă la negocierile 'Grupului celor şanse' pe marginea programului său nuclear. Nu în ultimul rând, în mass-media au apărut recent informaţii potrivit cărora Iranul a suspendat lucrările pentru îmbogăţirea uraniului până la nivelul de 20%.

'Cu toate acestea, conducerea iraniană a declarat de nenumărate ori că nu va rămâne imparţială în cazul unui atac asupra Siriei. Un asemenea pas va duce, în opinia Teheranului, la 'proliferarea imediată a acţiunilor armate în întreg OM'', afirmă directorul Centrului de studii arabe de la Universitatea din Mainz, Gunter Meyer.

Deja la ora actuală de partea lui Assad au fost activaţi voluntari din partea Corpului de Gardieni ai Revoluţiei. Prin Iran se derulează fluxurile financiare în interesul Damascului, se realizează livrări de arme şi acţiuni de dotare a armatei siriene. În cazul unei intervenţii militare deschise, această cooperare ar putea fi imediat amplificată, iar Occidentul ar putea să o prezinte drept ameninţare la adresa propriilor interese, atenţionează Meyer.

'Datorită bunei activităţi a serviciilor lor secrete, SUA dirijează cu iscusinţă OM. Dacă se va dori, Washingtonului nu-i va fi greu să găsească un motiv pentru declanşarea unei operaţiuni împotriva Iranului', este convins vicepreşedintele Comisiei pentru apărare şi securitate din cadrul Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), Rudik Iskujin, care nu exclude că SUA ar putea accesa cartea israeliană.

'Profitând de situaţia din jurul Siriei, Tel Avivul ar putea foarte bine să-şi pună în aplicare vechea sa ameninţare: să atace obiectivele nucleare iraniene, iar SUA se vor implica pentru a-şi apăra aliatul - Israelul', explică Iskujin.

Deocamdată, pentru perioada unui posibil atac militar asupra Siriei, Washingtonul a decis totuşi să-şi ia măsuri de precauţie şi să încerce să obţină de la Teheran o neutralitate temporară. Tocmai astfel se poate explica vizita urgentă în Iran a trimisului special al ONU, fost consilier al Departamentului de Stat american, Jeffrey Feltman. Acesta ar avea sarcina de a le transmite iranienilor nişte 'dovezi imbatabile privind implicarea autorităţilor siriene în recentul atac cu arme chimice de lângă Damasc'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor