Doamnele din secolul al XVIII-lea

Charles-Augustin Sainte-Beuve (1804-1869) a fost unul dintre marii istorici literari şi critici ai timpului său în Franţa. Scriitor, poet, om politic, prozator, profesor a primit drept recompensă a muncii sale Legiunea de Onoare în grad de Cavaler. Opera sa a exercitat o mare influenţă asupra criticii literare europene. Metoda critică a lui Sainte-Beuve se baza pe faptul că opera unui scriitor era întotdeauna o reflectare a vieţii sale, ce putea fi explicată prin ea. Se baza pe găsirea intenţiei poetice a autorului şi a calităţilor sale personale. Această metodă a fost respinsă de ceilalţi critici. Marcel Proust în lucrarea sa „Contra Sainte-Beuve” a fost primul care s-a opus acestei metode, urmat de critici precum Curtis şi Spitzer. Sainte-Beuve i-a criticat pe Baudelaire şi Balzac în opera lui.

Notabil savant şi bun scriitor, Sainte-Beuve a scris o carte intitulată "Portrete de femei", ce este acum editată cu o prefaţă de Benedetta Craveri, expertă în arta scrierii din secolul al XVIII-lea şi care este nepoata lui Benedetto Croce, scriitor istoric şi filozof italian (1866-1952).

Se cunoaşte că cele 14 femei sau doamne - multe erau aristocrate -, despre care vorbeşte în mod delicat Sainte-Beuve, sunt doamnele care au avut saloane în Paris, de la doamna de Sévigné până la doamna Récamier, adică din a doua jumătate a secolului al XVII-lea până la începutul secolului al XIX-lea, într-o perioadă de aur cât şi de turbulenţe politice resimţite de Franţa.

Saloanele acestor doamne celebre au fost temple enciclopedice, unde se întâlneau scriitori, artişti, oameni de cultură ce îşi împărtăşeau talentele. Unele doamne sunt mai cunoscute decât altele - Sévigné, la Fayette, Pompadour, sau Staël -, dar printre cele mai puţin cunoscute publicului larg - în special în afara Franţei - pot fi unele surprize neaşteptate.

Mademoiselle Lespinasse a fost proprietara unui strălucitor salon, ce a fost susţinută prin prietenia sa cu D'Alembert, cunoscut fiind faptul că a concurat cu remarcabila marchiză Madame du Deffand, din ale cărei scrisori, aminteşte filosoful Cioran (adept al acestei doamne din tinereţe), că a învăţat să scrie în limba franceză .

Marchiza du Deffand, prietena lui Voltaire, a ajuns să fie aproape oarbă, potrivit zvonurilor, fiind cunoscută pentru excesele sale. Dar era o doamnă înţeleaptă şi scrisorile ei sunt pline de talent. Bătrână fiind, s-a îndrăgostit de un tânăr britanic, Horace Walpole, un viitor romancier, care cu toate că o admira, nu-i corespundea ca statut (din punct de vedere al rangului, inteligenţei etc.). Într-una dintre ultimele scrisori pe care le-a scris bătrâna doamnă, îi dorea tânărului său prieten să aibă mult noroc şi i-a cerut să nu o uite. Şi aici vine fraza memorabilă: "Bineînţeles că ştiu bine că nu mă va uita, pentru că niciodată nu-l vei uita pe cel ce te-a iubit. Cineva te-a iubit pe tine cu adevărat, dar tu nu ai corespuns. De acest adevăr remarcabil iţi dai seama numai cu anii, dar este splendid".

Dacă Revoluţia a închis saloanele, bonapartismul a putut să dea iarăşi o nouă şi scurtă lumină. Tot ce a ramas în perioada următoare a fost salonul Madamei Verdurin şi burghezia sfârsitului de secol (XIX)... Sainte-Beuve a murit la scurt timp după Baudelaire şi nu a ajuns să o cunoscă pe Madame Verdurin, pentru că moare la 13 octombrie 1869 la Paris având doar 64 de ani.

"Portrete de femei" este o carte foarte frumos scrisă şi sugestivă.