Diferenţă istorică: aproape 63 de grade Celsius între iarnă şi vară

. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Bogdan Costea
09.08.2012

Anul 2012 va rămâne în istoria meteorologiei din România ca unul al extremelor, cel puţin în zona de sud-est a ţării, cu o diferenţă de aproape 63 de grade Celsius între o iarnă considerată foarte geroasă, care a coborât mercurul din termometre până la sub -20 de grade, şi o vară cu adevărat toridă, cu temperaturi de peste 40 de grade, peste care se adaugă şi o secetă teribilă. În această vară au fost peste 30 de zile consecutive de caniculă, în care temperatura a depăşit 30 de grade, şi 21 de nopţi tropicale, atmosferă resimţită acut de populaţie printr-un indice de disconfort termic accentuat, care a depăşit cu 3 pragul critic de 80.

Staţia Meteorologică Focşani este, prin amplasamentul său, una care poate fi considerată reprezentativă pentru înregistrările meteo din România. În acest an, la Focşani s-au înregistrat mai multe recorduri, unele dintre ele deloc de dorit: cele mai multe zile consecutive de caniculă, un deficit istoric de apă şi, cumulat, cea mai călduroasă vară din ultimii 52 de ani. De asemenea, a fost consemnată a doua cea mai scăzută temperatură din istoria staţiei (înfiinţată în 1976), adică -21,6 grade în februarie (recordul este de -28 de grade), şi a doua cea mai ridicată temperatură, pe 7 august, 41,04 grade, foarte aproape de maximum istoric din 2007, de 41,1 grade. Diferenţa dintre aceste două temperaturi, de aproape 63 de grade, reprezintă o cifră istorică pentru ţara noastră de când se fac măsurătorile meteorologice.

De menţionat şi un alt aspect: toate măsurătorile temperaturilor se fac în condiţii speciale faţă de cele de care “beneficiază“ populaţia, la umbră, în adăpostul special de pe platforma meteo, la doi metri înălţime faţă de sol. În realitate, temperatura a urcat în oraş până la 45 de grade Celsius, din cauza noxelor şi a asfaltului, iar la sol până la 58 de grade! Recordul de temperaturi din iunie, iulie şi începutul lui august a făcut ca vara aceasta să fie considerată cea mai caldă din ultimii 52 de ani, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Temperaturi comparabile, însă doar pentru câteva zile, s-au înregistrat între 16 şi 26 august 2007. “Atunci s-au atins şi depăşit frecvent 35–40 de grade Celsius. Spre deosebire de 2007, acum avem un record de zile caniculare consecutive”, spune meteorologul Florin Lăcătuş, şeful Staţiei Meteo Focşani. La nivelul solului, termometrele din platforma meteo au indicat în ultimele zile 57-58 de grade Celsius, o temperatură specifică mai mult ţărilor africane.

Peste valul de caniculă care a început în luna iunie, a traversat toată luna iulie şi a continuat în august, se suprapune o secetă severă, pluviometrul din platforma staţiei meteo fiind aproape un obiect de decor în această vară. Florin Lăcătuş a declarat pentru “Ziarul de Vrancea” că dacă în iunie trebuiau să cadă în mod normal în jur de 80 de litri de precipitaţii pe mp, abia au căzut 10 litri, şi aceştia disparaţi. Nici în iulie nu a fost mai bine, căci faţă de o medie multianuală de 65 l/mp, abia dacă au fost 20 de litri de ploaie, deficitul de apă din sol fiind la un nivel istoric. Bătrânii spun că nu au trăit în viaţa lor o vară atât de căduroasă, care să usuce până şi buruienile.

Toate măsurătorile temperaturilor se fac în condiţii speciale, la umbră, în adăpostul special de pe platforma meteo, la doi metri înălţime faţă de sol. În realitate, temperatura a urcat în oraş până la 45 de grade Celsius, din cauza noxelor şi a asfaltului, iar la sol până la 58 de grade!

Acesta e doar începutul

Elena Mateescu, directorul Agenţiei Naţionale de Meteorologie, spune că ne aşteaptă veri şi mai fierbinţi. “La acest moment, putem aprecia că, primele două luni din vara 2012 semnifică trendul crescător al creşterii temperaturilor în contextul fenomenului schimbărilor climatice”, a arătat specialistul, punctând că aria destul de mare la nivelul ţării cu zile caniculare consecutive a determinat ca luna iulie să fie cea mai călduroasă din 1961 şi până în prezent. “Sub aspect pluviometric, pentru perioada 2000-2099, peste 90% din predicţii proiectează secete pronunţate în timpul verii, în special în sudul şi sud-estul ţării, cu abateri negative faţă de perioada actuală mai mari de 20%. De asemenea, fenomenul de încălzire globală va conduce la creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor extreme. Alternanţa rapidă între canicula severă/secetă accentuată şi precipitaţii abundente/inundaţii, fiind din ce în ce mai evidentă”, arată meteorologul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor