Diego Garcia: „Portavionul de nescufundat” al Washingtonului are o fisură

Recenta decizie a Curţii Internaţionale pentru Justiţie de la Haga, că Insulele Chagos – cu imensa bază militară americană de pe insula Diego Garcia – sunt ocupate ilegal de Marea Britanie, are potenţialul de a da peste cap planurile strategice a aproximativ 12 capitale regionale, de la Beijing până la Riad, potrivit unui articol publicat de CounterPunch.

Deşi este o bucată mică de pământ cu o lungime de doar 61 km, insula Diego Garcia proiectează o umbră prelungă, fiind numită uneori „portavionul de nescufundat” al Washingtonului. Avioanele şi navele de război americane care au ca bază această insulă au jucat un rol esenţial în primele două războaie din Golf, în invazia Afganistanului şi în războiul din Libia. Poziţionarea sa strategică între Africa şi Indonezia şi la 1.600 km sud de India, oferă Statelor Unite acces în Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi de Sud şi în vastul Ocean Indian. Niciun petrolier, nicio navă de luptă şi niciun avion nu se pot deplasa în zonă fără ştirea Washingtonului.

Majoritatea americanilor nu au auzit niciodată de Diego Garcia, şi asta dintr-un motiv întemeiat: niciun jurnalist nu a putut ajunge acolo timp de peste 30 de ani şi Pentagonul tratează baza ca pe un element vital al securităţii naţionale. Conform informaţiilor, Marea Britanie a închiriat această bază americanilor în 1966 fără să informeze Parlamentul britanic sau Congresul SUA.

Decizia din 25 februarie a Curţii Internaţionale pentru Justiţie a cam dat peste cap situaţia, precizând că Marea Britanie a încălcat Rezoluţia 1514 a ONU care interzice divizarea coloniilor înainte de obţinerea independenţei. Marea Britanie a rupt Insulele Chagos de Republica Mauritius, o fostă colonie de pe coasta de sud-est a Africii pe care Marea Britanie a decolonizat-o în 1968. La acea vreme, Mauritius s-a opus separării insulelor, cedând cu ezitare doar după ce Londra a ameninţat că îşi va retrage oferta de independenţă.

Curtea a decis cu 13 la 1 că Marea Britanie s-a implicat într-o „acţiune ilegală” şi trebuie să decolonizeze Insulele Chagos „cât mai repede posibil”.

„Marele joc” din Oceanul Indian

În timp ce decizia Curţii este doar „consultativă”, aceasta a fost anunţată într-un moment în care SUA şi aliaţii săi se confruntă sau sancţionează ţări pentru presupuse ocupaţii ilegale – Rusia în peninsula ucraineană Crimeea şi China în Marea Chinei de Sud.

Procesul a fost intentat de Republica Mauritius şi de aproximativ 1.500 de locuitori ai Insulelor Chagos care au fost mutaţi forţat din arhipelag în 1973. Americanii, numind procesul drept o „sterilizare” a insulelor, i-au mutat pe locuitori la o distanţă de aproximativ 1.600 km, în Republica Mauritius şi Republica Seychelles, unde au stagnat în sărăcie de atunci.

Diego Garcia este elementul cheie pentru strategia SUA în regiune. Cu pistele sale enorme, insula poate acomoda bombardiere B-52, B-1 şi B-2, precum şi avioane de transport militare de capacitate mare precum C-5M, C-17 şi C-130. Laguna a fost transformată într-un port maritim care poate găzdui un portavion. SUA a construit un oraş – l-a suprasaturat cu fast food-uri, baruri, terenuri de golf şi săli de bowling – care găzduieşte între 3.000 şi 5.000 de soldaţi, ofiţeri şi contractori civili.

Ceea ce nu poţi întâlni deloc sunt nativii Insulelor Chagos.

Oceanul Indian a devenit un teatru major de competiţie între India, SUA şi Japonia, pe de o parte, şi prezenţa tot mai mare a Chinei pe de altă parte. Tensiunile s-au amplificat între India şi China pe marginea Insulelor Maldive şi a Sri Lankăi, mai precis din cauza eforturilor chinezilor de a folosi porturile celor două naţiuni insulare. Recent, India s-a alăturat Japoniei şi Statelor Unite într-un exerciţiu militar – Malabar 18 – în care s-a exersat închiderea strâmtorii strategice Malacca între Sumatra şi Malaezia, prin care trec anual aproximativ 80% din importurile de energie ale Chinei.

O parte a exerciţiului Malabar 18 a implicat operaţiuni de război anti-submarine, ce au urmărit să detecteze submarinele chineze care se deplasează din Marea Chinei de Sud în Oceanul Indian. Pentru Beijing, acele submarine sunt esenţiale pentru protejarea cercului de porturi cu care statul comunist are relaţii de prietenie, care se întind din sudul Chinei până în portul Sudan pe coasta de est a Africii. O mare parte din proviziile de petrol şi gaze ale Chinei sunt vulnerabile din cauză că ele tranzitează Strâmtoarea îngustă Mandeb care păzeşte intrarea în Marea Roşie şi Strâmtoarea Ormuz care străjuieşte accesul în Golful Persic bogat în petrol. Flota a 5-a a Marinei SUA controlează ambele strâmtori.

Tensiunile din regiune s-au amplificat după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump nu s-a mai focalizat pe terorism în ceea ce priveşte securitata naţională a SUA, ci pe „competiţia între puterile majore” – respectiv cu Rusia şi China. Washingtonul acuză Beijingul că îşi extinde prezenţa în Oceanul Indian prin preluarea unor porturi, precum Hambantota în Sri Lanka şi Gwadar în Pakistan, care sunt capabile să găzduiască nave de luptă chineze.

India, care are propriile sale probleme cu China încă de la războiul lor de frontieră din 1962, îşi amplifică consolidarea forţelor sale anti-submarine şi dezvoltarea navelor sale de mare adâncime. De asemenea, New Delhi a adăugat recent o rachetă de rază lungă, Agni-V, care a fost proiectată pentru a fi capabilă să lovească adânc în teritoriul Chinei. În plus, guvernul de dreapta al lui Narendra Mori este tot mai apropiat de armata americană. SUA chiar şi-a schimbat organizarea militară regională din „Comandamentul din Pacific” în „Comandamentul din Indo-Pacific”, din respect pentru India.

Termenul folosit pentru a desemna aceste porturi aflate în relaţii de prietenie cu China – „şiragul de perle” – a fost creat de Booz Allen Hamilton, un contractor al Pentagonului, şi, prin urmare, ar trebui privit cu o oarecare rezervă. China încearcă într-adevăr să îşi asigure aprovizionarea cu energie şi, de asemenea, consideră aceste porturi ca făcând parte din strategia sa comercială Iniţiativa Centura şi Drumul. Dar, precizează CounterPunch, a presupune că „perlele” au un rol militar, asemănător cu porturile coloniale de aprovizionare cu cărbuni din secolul 19, este cam exagerat, în condiţiile în care aceste porturi nu ar putea fi apărate în cazul izbucnirii unui război.

O decizie „istorică”

Diego Garcia are un rol central în războiul americanilor din Somalia, pentru atacurile SUA în Irak şi Siria şi pentru controlul SUA asupra Golfului Persic şi ar fi esenţial pentru orice conflict cu Iranul. În cazul în care ostilitatea actuală din partea Arabiei Saudite, a Israelului şi a Statelor Unite faţă de Iran se transformă într-un război, insula ar putea deveni literalmente un portavion nescufundabil.

Ţinând cont de centralitatea strategică a insulei Diego Garcia, este greu de imaginat că SUA va renunţa la ea – sau, mai degrabă, ca britanicii să îşi retragă acordul lor cu Washingtonul şi să decolonizeze Insulele Chagos. În 2016, Londra a prelungit contractul de închiriere a insulei de către americani pentru alţi 20 de ani.

Republica Mauritius doreşte să recupereze Insulele Chagos dar în acest moment nu se opune prezenţei bazei americane. Cu siguranţă ar dori să primească mai mulţi bani pe chirie şi dreptul ca, în cele din urmă, să îşi recupereze grupul de insule.

De asemenea, Mauritius doreşte mai mult control asupra a ceea ce se întâmplă pe insula Diego Garcia. De exemplu, guvernul britanic a recunoscut că americanii folosesc insula pentru a efectua „extrădări extraordinare”, persoane arestate în timpul războaielor din Afganistan şi Irak în perioada 2002-2003, multe dintre ele, pare-se, fiind torturate. Tortura este o încălcare a legii internaţionale.

De asemenea, în ceea ce îi priveşte pe nativii Insulelor Chagos, aceştia doresc să se întoarcă la casele lor.

Diego Garcia este foarte importantă pentru operaţiunile militare şi de spionaj ale Statelor Unite în regiune, însă este doar una din cele aproximativ 800 de baze militare americane existente pe fiecare continent, cu excepţia Antarcticii. Aceste baze formează o reţea globală care permite armatei americane să trimită consilieri şi forţe speciale în aproximativ 177 de ţări ale lumii. Aceste forţe crează tensiuni care se pot transforma în situaţii periculoase.

De exemplu, în prezent, există personal militar american în aproape fiecare ţară care înconjoară Rusia: Norvegia, Polonia, Ungaria, România, Kosovo, Turcia, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Ucraina şi Bulgaria. În plus, mai există Flota a 6-a a Marinei SUA în Marea Mediterană, care trimite în mod regulat nave de luptă în Marea Neagră.

Cam acelaşi lucru poate fi spus în cazul Chinei. Forţele militare americane sunt desfăşurate în Coreea de Sud, Japonia şi Australia şi în numeroase insule din Pacific. Flota a 7-a, staţionată în Hawaii şi Yokohama, este cea mai mare a Marinei SUA.

La sfârşitul lunii martie, nave ale Marinei şi Pazei de Coastă ale Statelor Unite au trecut prin Strâmtoarea Taiwanului, în timp ce se aflau în apele internaţionale, lucru văzut de regimul comunist de la Beijing ca o provocare inutilă. De asemenea, nave britanice şi americane au navigat în apropierea insulelor şi recifelor ocupate de chinezi în Marea Chinei de Sud – o linie comercială asiatică vitală prin care trec anual mărfuri în valoare de 5 trilioane de dolari şi care este revendicată, deşi nu în întregime şi de către Taiwan, Malaezia, Vietnam, Brunei şi Filipine.

Beijingul revendică cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud şi a construit acolo insule artificiale. Anul trecut, administraţia preşedintelui Donald Trump a cerut regimului de la Beijing să îşi retragă toate rachetele avansate desfăşurate pe insulele disputate din Marea Chinei de Sud, aceasta fiind prima dată când a fost făcută publică o astfel de cerere, potrivit AP.

Pentagonul a dezvăluit în iunie 2018 că Beijingul a instalat rachete anti-navă şi sisteme de rachete antiaeriene, precum şi echipamente pentru bruiaj electronic, în Insulele Spratly, un grup de recife şi insuliţe localizate în apropiere de Filipine - un aliat al SUA - pe care China le revendică şi susţine că fac parte din teritoriul său. Diverşi oficiali ai armatei au precizat că rachetele ameninţă navele de luptă şi avioanele americane care au intensificat operaţiunile de promovare a libertăţii de navigaţie în apropierea insulelor în încercarea de a contracara eforturile chinezilor de a controla peste 90% din Marea Chinei de Sud.

Lupta pentru decolonizarea Insulelor Chagos se va muta acum în Adunarea Generală a ONU. În cele din urmă, s-ar putea ca Marea Britanie să ignore Adunarea Generală şi Curtea Internaţională pentru Justiţie de la Haga, dar va fi supusă din greu presiunii de a-şi construi un caz credibil, ca să poată face asta.

Premierul Republicii Mauritius, Pravind Jugnauth, a declarat că decizia Curţii este una „istorică” şi care va permite, în cele din urmă, celor 6.000 de nativi ai Insulelor Chagos şi descendenţilor lor „să se întoarcă acasă”.