Diaconescu a solicitat ajutorul parlamentarilor în chestiunea Schengen

Epoch Times România
08.02.2012

Ministrul desemnat al afacerilor externe, Cristian Diaconescu, le-a cerut parlamentarilor, la audierile de miercuri din comisiile reunite de politică externă, să aibă un dialog "adecvat" cu omologii olandezi, care vor decide intrarea României în Spaţiul Schengen.

Modificarea Constituţiei pentru a include prevederile Tratatului decis în decembrie 2011, aderarea la Spaţiul Schengen, Strategia Dunării, Parteneriatul Estic, scutul antirachetă sunt "reperele fixe" ale diplomaţiei româneşti, expuse miercuri de Cristian Diaconescu în faţa comisiilor reunite de politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor.

Referitor la aderarea la Schengen, Diaconescu a precizat că MCV a devenit "un reper" în această chestiune, deşi baza juridică e diferită.

"Criteriile tehnice au fost îndeplinite, aspecte constatate în ultimii doi ani inclusiv de grupurile de experţi Sch-Eval, dar şi de inspecţiile de evaluare. Din păcate, deşi baza juridică este diferită, MCV a devenit un reper pe acest palier. Este o situaţie care nu ne face foarte fericiţi, dar e o realitate. Expertiza făcută de CE pe funcţionarea MCV în România e citită în cheie suverană de toate statele membre Schengen, având dreptul să tragă orice fel de concluzii", a explicat ministrul desemnat.

Cristian Diaconescu a subliniat raportul favorabil publicat miercuri şi a precizat că trebuie accelerat dialogul cu Olanda, până la raportul politic din vară.

"Astăzi s-a făcut public raportul pe MCV. În opinia noastră este un al treilea raport consecutiv favorabil în ceea ce priveşte România. Este un raport tehnic, este un raport care se referă mai mult la procedurile de implementare şi mai puţin la elementele de reformă generală. Până când vom avea un raport mai mult politic, adică cel final din iunie, e necesară în primul rând accelerarea foarte serioasă a demersului politic. Este timpul ca partenerii noştri europeni să-şi clarifice propriile percepţii interne care, împreună cu noi, să conducă la o soluţie corespunzătoare, relativ întârziată, dar oricând necesară, în ceea ce priveşte intrarea în Spaţiul Schengen. Sper ca autorităţile de la Haga vor fi pregătite să ne comunice o decizie adecvată. Ideea de blocaj pe criterii mai mult sau mai puţin interne sau extrem de vagi care ţin de schema politică de la Haga nu pot reprezenta un argument în faţa aspiraţiilor unui stat care, repet, şi-a îndeplinit absolut toate obligaţiile asumate la data anunţării candidaturii", a spus ministrul desemnat.

Diaconescu intenţionează să discute cu ministrul Cătălin Predoiu şi cu viitorul ministru de interne pentru a stabili modul "în care trebuie să acţionăm în continuare".

"Împreună cu domnul Predoiu intenţionez să merg la Haga şi să fac apel, încă o dată, la autorităţile parlamentare pentru a-şi preciza cât mai clar şi adecvat poziţia care în opinia mea nu poate fi decât cea de sprijinire a României pentru a intra în acordul Schengen", a menţionat Diaconescu.

În acest context, el a cerut ajutorul parlamentarilor, exprimându-şi regretul că nu se află şi parlamentarii opoziţiei în sală.

"Există posibilitatea (...) de a avea în România o delegaţie a Parlamentului olandez, o delegaţie numeroasă, deocamdată sunt anunţaţi 20 de parlamentari. Rugămintea şi dorinţa mea era să intraţi cu ei într-un dialog cât se poate de adecvat. Sunt oamenii care decid dacă noi vom face parte din Schengen mai devreme sau mai târziu. Cred că un efort naţional chiar la nivelul Parlamentului din această perspectivă ar fi absolut necesar", a punctat Diaconescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor