Parlament: Audierile miniştrilor încep la ora 14,00; şedinţa plenului reunit programată pentru joi, la 11,00

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a stabilit ca şedinţa plenului reunit în care urmează să fie prezentat programul Cabinetului Ungureanu şi să fie dat votul de încredere al Parlamentului să aibă loc joi, la ora 11,00, a anunţat vicepreşedintele democrat-liberal al Senatului Petru Filip.
Palatul Parlamentului. (chisinau.mae.ro)
Epoch Times România
08.02.2012

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a stabilit ca şedinţa plenului reunit în care urmează să fie prezentat programul Cabinetului Ungureanu şi să fie dat votul de încredere al Parlamentului să aibă loc joi, la ora 11,00, a anunţat vicepreşedintele democrat-liberal al Senatului Petru Filip.

De asemenea, Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit calendarul audierilor miniştrilor propuşi pentru Cabinetul Ungureanu, comisiile reunite de specialitate începând audierile miercuri, de la ora 14,00.

"Birourile reunite au stabilit programul audierilor pentru ziua de astăzi (miercuri - n.r.), începând de la ora 14,00 până la ora 22,00, printr-o rotaţie, în aşa fel încât comisiile care au mai mulţi miniştri de audiat să poată să îi audieze. Mâine (joi - n.r.) are loc şedinţa comună a celor două Camere pentru prezentarea programului noului Guvern şi votul de învestitură, vot secret cu bile", a spus Filip.

Senatorul PDL a adăugat că Opoziţia a anunţat că nu va participa nici la audierile miniştrilor în comisiile parlamentare şi nici la plenul reunit al Parlamentului.

În ce priveşte situaţia unor comisii parlamentare unde nu va fi întrunit cvorumul necesar lucrărilor din pricina absenţei reprezentanţilor USL, Petru Filip a explicat că miniştrii vor fi audiaţi şi se va da un vot, indiferent de numărul parlamentarilor prezenţi la şedinţele comisiilor.

"Cel puţin din ce am văzut, această audiere în comisii e o chestiune nu absolut necesară privind cvorumul în situaţia în care Opoziţia nu vrea să participe la audierea miniştrilor. Ca atare, plenul de mâine va fi suveran. Oricum se va discuta în fiecare comisie în parte, se va da un vot şi se va consemna câţi au fost prezenţi la lucrările comisiilor şi câţi au votat. Va fi o realitate care va fi consemnată", a mai spus acesta.

Gabriel Berca, propus pentru Ministerul Administraţiei şi ,Internelor va fi audiat, între orele 17,00 - 18,00, la comisiile reunite pentru administraţie şi la cele pentru apărare.

Bogdan Alexandru Drăgoi, propus la Ministerul Finanţelor Publice, va fi audiat de comisiile reunite pentru buget între orele 14,00 - 15,00, iar Lucian Nicolae Bode, propus pentru Ministerul Economiei, va trebui să primească avizul comisiilor economice din cele două Camere, de comisia pentru industrii din Camera Deputaţilor şi de cea pentru privatizare din Senat începând cu ora 16,00.

Cristian Diaconescu, propus la MAE, va fi audiat de comisiile reunite pentru politică externă şi de comisia românilor de pretutindeni din Senat şi de cea pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Cameră, începând cu ora 14,00.

Leonard Orban va fi audiat la comisiile reunite din Parlament pentru afaceri europene începând cu ora 19,00, iar Alexandru Nazare propus pentru Transporturi va fi audiat în comisiile economice şi pentru privatizare din Parlament, începând cu ora 17,00.

Laszlo Borbely, propus la Ministerul Mediului, va fi audiat de comisiile pentru administraţie publică şi de comisiile pentru agricultură la ora 20,00, în timp ce Cristian Petrescu, propus pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, va fi audiat de la ora 18,00.

Gabriel Oprea, propunerea pentru MApN, va fi audiat de comisiile reunite de specialitate începând cu ora 15,00, iar Hunor Kelemen, propus la Ministerul Culturii, va trebui să primească avizul comisiilor reunite pentru cultură şi al comisiei permanente comune a Parlamentului pentru relaţia cu UNESCO unde va fi audiat începând cu ora 17,00.

Cătălin Predoiu, propus ministru al Justiţiei, va fi audiat în trei comisii reunite - comisiile juridice, comisiile pentru cercetarea abuzurilor şi comisiile pentru drepturile omului, începând cu ora 14,00.

Şerban Răzvan Mustea, propus pentru Comunicaţii, va fi audiat de comisia economică din Senat şi de cea pentru tehnologia informaţiei din Camera Deputaţilor începând cu ora 14,00, Claudia Boghicevici, propusă la Ministerul Muncii, va trebui să primească avizul comisiilor reunite pentru muncă, precum şi al comisiilor pentru egalitate de şanse din cele două Camere ale Parlamentului şi avizul comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor.

Propunerea pentru Ministerul Educaţiei - Cătălin Baba - va fi audiat în comisiile de specialitate din Parlament începând cu ora 14,00, Ladislau Ritli, propus la Sănătate, de la ora 15,00, iar Stelian Fuia, propus la Agricultură, de la ora 21,00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor