Despre uleiurile de seminţe şi sănătatea dumneavoastră

Fiecare deceniu are un nou inamic alimentar. Mai întâi, a fost grăsimea. Apoi, a fost zahărul. Acum, uleiurile de seminţe sunt acuzate că provoacă obezitate şi boli cronice.

Acestea sunt aproape imposibil de evitat. Uleiurile de seminţe se găsesc peste tot - de la sosuri pentru salate şi fast-food la batoane proteice şi chiar lapte praf pentru bebeluşi. Criticii susţin că sunt dăunătoare, în timp ce alţii susţin că sunt sigure, accesibile şi chiar bune pentru dumneavoastră.

Cu toate acestea, adevărul este mai nuanţat. Dezbaterea este adesea simplificată excesiv. Chiar şi termenul de „ulei de seminţe” este înşelător, punând laolaltă uleiuri care au făcut parte din dietele tradiţionale timp de secole cu cele create pentru producţia alimentară pe scară largă.

În esenţă, controversa nu este dată de răspunsul la întrebarea dacă uleiurile de seminţe sunt bune sau rele în mod inerent, ci şi la modul în care sunt prelucrate şi consumate.

Ce sunt, de fapt, uleiurile de seminţe?

Dacă aţi urmărit tendinţele în materie de sănătate, probabil aţi auzit afirmaţii conform cărora uleiurile de seminţe sunt toxice şi ar trebui evitate. Ce sunt mai exact uleiurile de seminţe şi de ce unele persoane le consideră dăunătoare?

La modul cel mai simplu, uleiurile de seminţe sunt extrase din seminţe. Acest lucru ar putea părea inofensiv - la urma urmei, uleiul de măsline provine din măsline, iar uleiul de nucă de cocos din nuci de cocos.

Dar nu toate uleiurile de seminţe sunt la fel. Unele, cum ar fi uleiul de susan şi de în, fac parte integrantă din dietele tradiţionale de secole şi sunt extrase prin metode naturale, prin presare la rece, care le păstrează nutrienţii şi antioxidanţii.

Altele, însă, sunt foarte prelucrate. Uleiurile de seminţe industriale - cum ar fi cele de soia, porumb, canola, floarea-soarelui, şofrănel, seminţe de bumbac, seminţe de struguri şi tărâţe de orez - sunt produse în masă prin extracţie la temperaturi înalte şi rafinare chimică.

Producătorii folosesc frecvent solvenţi precum hexanul pentru a extrage cantitatea maximă de ulei. Aceste uleiuri sunt rafinate, albite şi deodorizate, ceea ce le conferă eticheta de uleiuri „RBD”. Acest proces le face să aibă un gust neutru şi să fie mai rezistente la depozitare, dar elimină şi compuşi benefici precum vitamina E şi antioxidanţii.

Multe uleiuri de seminţe industriale nu au fost niciodată destinate consumului uman. Uleiul de canola a început ca ulei de rapiţă, utilizat în principal ca lubrifiant pentru maşini, până când oamenii de ştiinţă canadieni l-au modificat în anii 1970 pentru a elimina compuşii toxici. Denumirea în sine - un amestec de „Canada” şi „oil” - a fost o invenţie de marketing. „Uleiul vegetal” este un alt termen înşelător - este adesea un amestec de uleiuri de seminţe industriale comercializat pentru a părea mai sănătos decât este.

Cate Shanahan, un medic-cercetător format la Cornell şi specializat în grăsimi dietetice, explică faptul că uleiurile de seminţe industriale nu au fost dezvoltate cu gândul la nutriţie.

„Uleiul brut din aceste seminţe nu este comestibil”, a declarat ea pentru The Epoch Times. „Soia şi canola nu au fost crescute pentru nutriţie - au fost crescute pentru randamente ridicate şi durabilitate industrială”.

Majoritatea soiei cultivate în Statele Unite nu este deloc destinată consumului uman. Potrivit Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite, peste 70 % din boabele de soia din SUA sunt utilizate pentru hrana animalelor, în timp ce alte 5 % sunt transformate în biodiesel. Ceea ce rămâne este rafinat în principal în ulei de soia - un produs lipsit de o mare parte din valoarea nutritivă iniţială a plantei de soia.

În plus, peste 90% din soia americană este modificată genetic pentru a rezista la erbicide precum glifosatul, permiţând agricultorilor să pulverizeze câmpuri întregi fără a afecta culturile. Această agricultură intensivă, combinată cu prelucrarea industrială intensivă, are ca rezultat un ulei departe de forma sa originală.

Spre deosebire de uleiurile tradiţionale, cum ar fi cel de măsline sau de susan, care îşi păstrează antioxidanţii naturali, uleiurile de seminţe industriale necesită o rafinare extensivă pentru a putea fi conservate. Shanahan susţine că acest proces elimină compuşii benefici, făcându-i mai predispuşi la oxidare şi degradare.

„Ceea ce funcţionează pentru maşini nu funcţionează întotdeauna pentru oameni”, a spus Shanahan.

Uleiurile de seminţe sunt bune sau rele pentru sănătate?

Efectele uleiurilor de seminţe asupra sănătăţii sunt intens dezbătute. Unii experţi spun că sunt o alternativă sănătoasă pentru inimă la unt şi alte grăsimi animale, în timp ce alţii cred că ar putea contribui la inflamaţii şi boli.

Argumentele în favoarea uleiurilor de seminţe ca alternativă sănătoasă pentru inimă

Timp de decenii, oamenii de ştiinţă au dezbătut rolul diferitelor grăsimi în sănătatea inimii. Cercetările sugerează că înlocuirea grăsimilor saturate - care se găsesc în unt şi în carnea roşie - cu grăsimi polinesaturate (PUFA) din uleiurile de seminţe poate oferi beneficii cardiovasculare.

Susţinătorii susţin că mecanismele este bine cunoscute.

„Cercetările privind uleiurile de seminţe sunt constant pozitive”, a declarat Matthew Nagra, medic naturopat, pentru The Epoch Times. „Numeroase meta-analize ale studiilor controlate randomizate au demonstrat că înlocuirea grăsimilor saturate cu uleiuri de seminţe bogate în grăsimi polinesaturate poate reduce riscul de boli cardiovasculare, principalul ucigaş al Americii, fără niciun prejudiciu clar”.

Studiile pe scară largă susţin această afirmaţie. Un studiu efectuat în 2021 pe mai mult de 500 000 de persoane a constatat că cei care au înlocuit grăsimile saturate cu uleiuri precum uleiul de canola, porumb şi măsline au prezentat un risc mai scăzut de boli de inimă şi de deces timpuriu.

„Constatările noastre susţin schimbarea aportului de la grăsimi solide la uleiuri vegetale nehidrogenate pentru sănătatea cardiometabolică şi longevitate”, au scris autorii. Exemple de grăsimi solide includ untul şi untura.

Un studiu JAMA Internal Medicine din 2025 a întărit aceste constatări, arătând că persoanele care au consumat mai multe uleiuri vegetale - cum ar fi cele de măsline, soia şi canola - au trăit mai mult şi au avut rate mai scăzute de boli de inimă şi cancer. Între timp, cei care mâncau mai mult unt prezentau un risc mai mare de deces timpuriu. Cercetătorii au estimat că înlocuirea untului cu uleiuri vegetale ar putea reduce riscul general de mortalitate cu 17 %, inclusiv o scădere cu 17 % a deceselor cauzate de cancer.

Datorită acestor dovezi din ce în ce mai numeroase, American Heart Association (AHA) continuă să recomande uleiurile de seminţe ca parte a unei diete sănătoase pentru inimă.

Argumente împotriva uleiurilor de seminţe: Oxidarea şi inflamaţia

Nu toată lumea este de acord cu aprobarea uleiurilor de seminţe de către AHA, iar unii experţi pun la îndoială cercetările din spatele acesteia.

„Acest studiu este de slabă calitate”, a declarat Dr. Vinay Prasad, hematolog-oncolog şi profesor de epidemiologie şi biostatistică la Universitatea din California, San Francisco, pentru The Epoch Times într-un e-mail. „Îngrămădeşte uleiul de măsline extravirgin cu uleiul de soia şi de şofrănel, ceea ce este ridicol”. El a criticat, de asemenea, metodologia studiului, susţinând că nu reuşeşte să măsoare cu exactitate consumul de unt şi se bazează în schimb pe o metodă de estimare imprecisă. „Acest tip de epidemiologie nutriţională alimentează dogma în loc să ofere claritate”, a spus el.

Dincolo de preocupările legate de metodele de cercetare, criticii susţin că adevărata problemă cu uleiul de seminţe este oxidarea.

Rafinarea face uleiurile de seminţe mai rezistente la deteriorare, permiţându-le să reziste mai mult pe rafturile magazinelor. Cu toate acestea, odată expuse la căldură, aer sau lumină - în special în timpul gătitului - structura lor chimică începe să se deterioreze.

Spre deosebire de uleiurile tradiţionale, cum ar fi cel de măsline sau de susan, care conţin în mod natural antioxidanţi care ajută la prevenirea degradării, uleiurile de seminţe industriale pierd aceşti compuşi stabilizatori în timpul procesării. Ca urmare, acestea sunt mai vulnerabile la oxidare, un proces care creează subproduse precum aldehidele şi radicalii liberi. Aceşti compuşi pot deteriora celulele, pot favoriza inflamaţiile şi pot contribui la apariţia bolilor cronice.

Căldura accelerează acest proces. Studiile arată că încălzirea repetată a uleiurilor vegetale - cum ar fi cele utilizate în prăjitoarele din restaurante - poate genera subproduse oxidative legate de deteriorarea ţesuturilor şi creşterea nivelului de colesterol la animalele de laborator. Unele cercetări au constatat, de asemenea, că acidul linoleic oxidat, o formă degradată de grăsime omega-6, se acumulează în ţesutul adipos uman şi în plăcile arterelor, ceea ce ridică probleme cu privire la efectele pe termen lung asupra sănătăţii.

Nu toţi experţii sunt de acord că oxidarea este o ameninţare majoră.

„Aceste procese au avantaje şi dezavantaje”, spune Christopher Gardner, profesor de nutriţie la Stanford. „Ele ajută la prevenirea descompunerii uleiurilor, dar îndepărtează şi unele componente benefice”.

O analiză din The Scientific World Journal a constatat că, în timp ce rafinarea elimină antioxidanţi precum vitamina E şi polifenoli (compuşi care ajută la protejarea celulelor), aceasta elimină şi impurităţile, făcând uleiurile mai stabile şi mai puţin susceptibile de a se strica.

Totuşi, oxidarea se produce mai rapid în uleiurile de seminţe decât în alte grăsimi. Cercetările arată că PUFA-urile se degradează mai rapid atunci când sunt expuse la căldură, lumină şi aer, în timp ce grăsimile mononesaturate (care se găsesc în uleiul de măsline) şi grăsimile saturate (care se găsesc în unt şi în seu de vită) rămân mai stabile.

Legătura cu alimentele procesate

Dacă există un lucru asupra căruia atât criticii, cât şi apărătorii uleiurilor de seminţe sunt de acord: acestea sunt peste tot. Şi asta nu este întâmplător.

Uleiurile de seminţe ieftine, abundente şi puternic subvenţionate sunt un pilon al industriei alimentare moderne. Guvernul SUA investeşte miliarde de dolari în sprijinirea culturilor precum soia, porumbul şi seminţele de bumbac, făcând uleiurile lor mult mai accesibile decât alternativele precum măslinele sau avocado.

Soia domină piaţa, reprezentând aproximativ 90 % din producţia de seminţe oleaginoase din SUA. În 2016, numai industria seminţelor de soia a primit subvenţii în valoare de 1,6 miliarde USD, contribuind la menţinerea unei producţii ridicate şi a unor costuri scăzute.

Sprijinul guvernamental nu face doar ca uleiurile de seminţe să fie ieftine pentru bucătarii casnici, ci le transformă în coloana vertebrală a alimentelor ultraprocesate (UPF), care reprezintă în prezent aproape 60 % din dieta americană. Alături de cerealele rafinate şi de zaharurile adăugate, uleiurile de seminţe constituie baza alimentelor procesate moderne, utilizate pentru a îmbunătăţi textura, a prelungi termenul de valabilitate şi a spori aroma la un cost redus. Aceste ingrediente apar în orice, de la cerealele pentru micul dejun la mâncărurile congelate, ceea ce le face aproape imposibil de evitat într-un supermarket obişnuit.

Shanahan estimează că uleiurile de seminţe reprezintă 20-30% din aportul caloric zilnic al americanului mediu. Această cifră nu a fost uşor de calculat, deoarece uleiurile de seminţe nu sunt urmărite ca o categorie. Shanahan a analizat zeci de ani de date de producţie de la culturi precum soia şi canola, folosind rapoarte guvernamentale şi industriale pentru a descoperi amploarea prezenţei uleiurilor de seminţe în dietele moderne.

„Oamenii nu au consumat niciodată polinesaturaţi la acest nivel înainte”, avertizează ea. „Din punct de vedere istoric, dietele se bazau în principal pe grăsimi animale, nu pe uleiuri bogate în PUFA-uri. Dacă nu ştii să le eviţi, mănânci cantităţi mari.”

Gardner este de acord - dar spune că problema nu este doar uleiurile de seminţe. Creşterea consumului de ulei de seminţe nu se datorează faptului că tot mai mulţi oameni fac salate de casă, spune el. Aceasta se datorează faptului că alimentele ultraprocesate - în care aceste uleiuri sunt utilizate intens - domină acum dieta americană.

Gardner susţine că, dacă mâine uleiurile de seminţe ar fi eliminate din aprovizionarea cu alimente, alimentele ultraprocesate nu ar dispărea - ele ar fi doar reformulate.

„Dacă aceleaşi UPF-uri ar fi făcute cu un alt ulei, unt, seu de vită, untură sau grăsime de nucă de cocos, aceste alimente nu ar deveni brusc alimente sănătoase”.

În esenţă, dezbaterea cu privire la uleiurile de seminţe este mai mult decât uleiurile în sine. Este vorba despre alimentele procesate în care acestea se află - şi dacă ar trebui să consumăm atât de multe dintre ele.

Deci, cu ce ar trebui să gătiţi?

În loc să se fixeze pe eliminarea cu totul a uleiurilor de seminţe, experţii spun că problema mai mare este reducerea alimentelor ultraprocesate şi alegerea grăsimilor stabile de înaltă calitate atunci când gătiţi acasă.

„Dacă doriţi să vă îmbunătăţiţi sănătatea prin reducerea uleiurilor de seminţe, cel mai bun mod de a face acest lucru este să consumaţi mai puţine alimente ultraprocesate”, recomandă Gardner. „Aceasta ar fi o victorie în mai multe moduri - mai puţin zahăr, mai puţine cereale rafinate şi mai puţin sodiu”.

Pentru cei care doresc să facă alegeri mai bune în bucătăria lor, experţii recomandă utilizarea uleiurilor stabile, minim prelucrate, care sunt mai puţin predispuse la oxidare:

Opţiuni mai bune pentru gătit

• Avocado: bogat în grăsimi mononesaturate, stabil la temperaturi ridicate
• Ulei de măsline extravirgin: Bogat în antioxidanţi, ideal pentru stropire sau gătit uşor
• Unt şi ghee: stabile în mod natural pentru gătit la temperaturi ridicate
• Nucă de cocos: bogată în grăsimi saturate, ceea ce o face rezistentă la oxidare

Uleiuri care se folosesc cel mai bine la rece

• Seminţe de în: bogate în omega-3, cele mai bune pentru pansamente
• Nucă: Bogat în antioxidanţi, aromat în salate
• Susan: aromat şi moderat stabil la căldură

Uleiuri rafinate industrial

• Soia
• Porumb
• Canola
• Sămânţă de bumbac
• floarea-soarelui
• Şofrănel
• Seminţe de struguri
• Tărâţe de orez

În timp ce unele versiuni de specialitate există în forme presate la rece, acestea sunt mult mai puţin frecvente decât omologii lor produşi în masă, puternic procesaţi.

Concluzie

Dezbaterea privind uleiurile de seminţe este departe de a se fi încheiat, dar un lucru este clar: modul în care le consumaţi contează.

Un strop de ulei de canola pe o salată făcută în casă nu este acelaşi lucru cu a mânca cartofi prăjiţi în ulei vechi de restaurant. Problema cea mai mare este dependenţa de alimentele ultraprocesate, pline de uleiuri ieftine, zahăr şi aditivi.

Pentru majoritatea oamenilor, cel mai bun mod de a-şi îmbunătăţi dieta nu este să se preocupe de fiecare picătură de ulei de seminţe - este să mănânce mai multe alimente proaspete, neprocesate, spune Gardner.

„Pare bizar să dăm vina pe uleiurile vegetale şi nu pe alimentele în care se află”.