Despre modă, ţinută, atitudine şi distincţie

Moda în îmbrăcăminte reprezintă nu în ultimul rând grija pentru corectitudinea hainelor, a gustului, a atitudinii. Moda este o "ţinuta”, este un "stil”. "La om totul trebuie să fie frumos: şi faţa, şi îmbrăcămintea şi gândul şi sufletul” (Cehov). Moda este şi ea o artă, la fel ca pictura, muzica, literatura; ea îmbină tradiţia cu inovaţia, clasicismul cu modernismul, ceea ce am moştenit de la înaintaşi cu ceea ce modelăm în contemporaneitate.

Nu dorim prin acest articol să ne erijăm în modelatori ci doar încercăm să subliniem câteva generalităţi. Balzac care a scris multe pagini despre modă, spunea: "Bruta se acoperă, bogatul sau prostul se împodobesc, iar omul elegant se îmbracă”. Despre acesta din urmă încercăm să discutăm.

Într-o gândire mai optimistă trebuie să arătăm că schimbarea şi variaţia reprezintă necesitaţi ale cugetului omenesc; moda poate constitui simbolul pasiunii, al luptei şi al activităţii creatoare, al tensiunilor şi al dorinţelor de reîntinerire, "expresie a neastâmpăratului spirit novator, stimulator şi orientator al elanului vital al omului” (C. Angelescu).

Un proverb englezesc spune: "mănâncă să te mulţumeşti pe tine, dar îmbracă-te astfel încât să placi celor din jur”. Moda înseamnă echilibrarea gustului personal cu cel unanim acceptat, înseamnă a adopta într-o notă personală ceea ce practica dovedeşte corespunzător cu gustul şi preferinţele timpului, arta de a alege, dintre elementele invariabile, pe cele ce se armonizează cu personalitatea fiecăruia, la locul potrivit, la timpul potrivit.

A te îmbrăca cu gust rămâne în continuare o problemă de gust, dar de "bun-gust”; gustul devenit "bun-gust” nu mai este chiar subiectiv şi, asociat cu bunul simţ, se include în sferele politeţii.

Ne îmbrăcăm pentru noi şi pentru ceilalţi; nici modestie, nici extravaganţa, nici ca ieri, nici ca mâine, ca astăzi! Casele de modă contemporane acordă tot mai mult fiecăruia dreptul de a-şi exprima personalitatea. Lupta actuală în modă se dă pentru adecvare, pentru sinceritate. Se preconizează o modă degajată, lipsită de rigiditate, o modă evoluată, fiecare ins fiind creatorul propriei sale ţinute, învăţând să discearnă ceea ce i se potriveşte, mai ales atunci când are format bunul-gust. Să se ştie însă că veşmintele de papagal, ornamentate cu tot felul de "globuri, vişine cu rom şi penaj ţipător” nu merg nici de revelion, nici de 1 martie, nici pe litoral şi nici peste hotare. Hainele ţipătoare trădează lipsa bunului gust.

Moda omului activ este moda elementelor coordonate: armonie de formă, de stil şi de culori, simplitate, firesc, naturaleţe, inteligenţa! "Simplitatea gătelii şi a vorbirii, cumpătarea, iată podoabe ale naturii” (Democrit).

Moda are logică şi un echilibru al ei. Poate chiar şi eleganţa. Moda reprezintă o necesitate, eleganţa un rafinament, moda înseamnă "ce se poartă”, eleganţa "cum se poartă”. Cu bunul simţ te naşti, buna-cuviinţa ţi-o dau părinţii, ţinuta şi eleganţa ţi le cultivi. Expresie a unei anumite delicateţi sufleteşti, a unui fel de a te mişca, de a vorbi, de a te îmbrăca şi de a comunica, ţinuta noastră, în toate împrejurările, face trecerea de la utilitate la eleganţa. Dacă moda e capricioasă şi frumuseţea trecătoare, eleganţa poate fi statornică şi poate să ne însoţească toată viaţa. O femeie inteligentă ştie să se îmbrace, după posibilităţi, conform siluetei, vârstei şi ocaziilor, filtrând şi alegând cu discernământ ceea ce i se potriveşte, ceea ce-i dă farmec, ceea ce îi întregeşte personalitatea, ceea ce realizează echilibrul şi armonia eleganţei. Farmecul şi eleganţa sunt deasupra modei.

Pentru tineret, regulile vestimentare sunt ceva mai îngăduitoare. Tinereţea este exuberanţa, este sete de acţiune, cu fireasca ei frământare. O anumită notă de veselie, de mişcare, de nonconformism şi poate chiar o anume neglijenţa vestimentară pot face parte din eleganţa tineretului, bineînţeles în limitele bunului-simţ.

Diversitatea modelelor oferite de creatorii de modă dă posibilitatea alegerii, în funcţie de vârstă şi preferinţa, a modelului care "dă viaţa anilor” şi "nu adaugă ani vieţii”. Fiecare trebuie să fie "arbitrul gusturilor sale”, să ştie ce-l avantajează; vestimentaţia "se apropie” de corp, redescoperindu-l, accentuând talia, şoldurile, decolteul, într-un cuvânt "feminitatea”. Atragem totuşi atenţia că, socotind în perspectivă, bunele maniere nu se lasă uşor puse la coş; va învinge în cele din urmă permanenta dorinţa de reîntoarcere la simplitate care face loc şi tandreţii şi voluptăţii...